X

TÂRG DE FLORII @ MNȚR

13 Apr 2022 | scris de Merg În
  • TÂRG DE FLORII @ MNȚR
    foto: facebook

Muzeul Țăranului Român Vineri 15 Aprilie 2022 - Duminica 17 Aprilie 2022 nan rating / 0 voturi
Review Merg.In

Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. De peste 20 de ani, Muzeul Naţional al Ţăranului Român ţine această sărbătoare şi îşi aşteaptă vizitatorii, timp de trei zile, la primul eveniment cu meşteri de peste an. Vom sărbători Floriile alături de încondeietoare, ţesătoare, împletitoare, cusătorese, iconari, olari, lingurari, pielari, rudari... meşteri vechi, care şi-au dovedit iscusinţa de-a lungul timpului şi care duc mai departe tradiţia meşteşugului lor.

De vineri, 15 aprilie, până duminică, 17 aprilie 2022, de la orele 10 dimineaţa până la 6 seara, veţi avea prilejul să admiraţi şi să tocmiţi o mulţime de lucruri frumoase, meşteşugite cu sârg şi încărcate cu semne şi înţelesuri. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe şi multe altele vor fi prezentate la Târgul de Florii, care va avea loc în curtea Muzeului de la Şosea.

De-ale gurii găsiţi: cozonaci şi prăjituri de casă, turtă dulce, miere de albine, polen şi propolis, ierburi de leac, pălincă şi dulceţuri.

Vizitatorii sunt invitaţi, de asemenea, să răsfoiască, să citească şi să-şi îmbogăţească biblioteca cu publicaţiile Muzeului: cărţi cu teme etnologice, cărţi-obiect, albume ori revista Martor.

Preţul biletului de intrare: adulţi - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor - 2 lei. Biletele pot fi achiziţionate şi online pe booktes.com

 

Detalii
 
Zile si ore

Muzeul Țăranului Român

Vin15 Apr 10:00
Sam16 Apr 10:00
Dum17 Apr 10:00
Comentarii