Hedwig e un punk-rocker care vine în turneu la București cu trupa sa „The Angry Inch”, pentru a-și lansa primul album. Pe parcurs însă, aflăm că de fapt concertul e doar un pretext, iar noi nu suntem spectatorii unei simple lansări de album, ci ai unui stand-up tragedy construit în jurul vieții ei. Sau a lui. Pentru că Hedwig e de fapt Hansel, un băiat din Berlinul de Est, constrâns să devină femeie. I se promit visul american și iubire necondiționată, dar se alege cu inima frântă și cântecele furate. Și uite așa, în loc de concert, Hedwig ajunge să își deschidă sufletul în fața publicului, și o face pe ritmuri de punk-rock și schimbând peruci și vestimentații spectaculoase.
„Hedwig and The Angry Inch” este printre cele mai controversate musicaluri punk-rock făcute vreodată, avându-i ca autori pe John Cameron Mitchell și Stephen Trask. În 2001, Mitchell îl adaptează pentru marele ecran și astfel spectacolul devine și film. Pentru POINT însă, regizoarea Iris Spiridon își pune amprenta pe acest spectacol. Istvan Teglas și Răzvan Krem Alexe îi interpretează pe Hedwig și pe Yitzhak, iubitul ei.
„Am vrut să fac un spectacol diferit (în primul rând la nivel emoţional) faţă de spectacolul de pe Broadway. Mi-am dorit un Hedwig foarte personal, unic în felul lui. Aici a contat foarte mult contribuţia lui Istvan, care este în primul rând un artist şi abia apoi un actor, care a reuşit să devină Hedwig, să-l reinventeze, să-l ducă mai departe. Relaţia dintre cele două personaje a fost un alt «touch» personal, care s-a construit pe parcurs, eu adăugând acest aspect în text. Am vrut să mizez pe povestea de iubire, nu pe tema socială. Hedwig-ul meu este o poveste de love-hate între doi oameni, între sufletele lor, fără nici o legătură cu aspectul social. De data asta a contat contribuţia lui Răzvan, care este un actor foarte special, care vine cu sufletul pe tavă şi se implică în poveste aşa cum îmi doresc eu, cu adevărat, uitând că este un spectacol.” (regizoarea Iris Spiridon pentru liternet.ro)
După scenariul de musical-rock semnat de John Cameron Mitchell.
Adaptare muzicală și reorchestrare : Ștefan Mustață, Alexandru Pop
Cu : Istvan Teglas și Răzvan Krem Alexe
Muzică live : Ștefan Mustață, Alexandru Pop și Adrian Cotoară.
Vocal & Music coach: Ghighi Eftimie
Un spectacol de Iris Spiridon
Spectacolul se va juca la POINT Duminică, 3 septembrie, la orele 20:00 și Miercuri, 20 septembrie, la orele 20:00
Durată: 1h30’, fără pauză
Puteți urmări trailer-ul aici.
Fotografiile cu actorul Istvan Teglas sunt realizate în cadrul evenimentului Walk & Shoot #5 / Traseul Diversității, workshop de fotografie și explorare urbană cu Bogdan Botofei.