X

Rezervatia mociar din Reghin

10 Iul 2015 | scris de Ştefana Banciu
  • Rezervatia mociar din Reghin
    Mihai Borsan
  • Rezervatia mociar din Reghin
    Mihai Borsan
  • Rezervatia mociar din Reghin
    Mihai Borsan

2,67 rating / 3 voturi
Review Merg.In
 REZERVAŢIA MOCIAR DIN REGHIN


 Ultima pădure uitată de topoare 

 

Pădurea Mociar, pădure de stejari seculari cu o rezervaţie floristică impresionantă, este recunoscută în unanimitate de către biologi ca fiind cea mai bătrână din România.

Pădurea este situată în apropierea oraşului Reghin, judeţul Mureş. Trecând prin satul Nadăşa, spre Staţiunea Sovata, de-a lungul Văii Mociar, traversând dealurile line, aproape de şosea răsare o pădurice, cu stejari şi fagi, despre care se spune că este cea mai bătrână din ţară, are peste  700 de ani.

Pădurea Mociar are o suprafaţă de 569 de hectare şi se află la o altitudine de 400 de metri. Aceasta cuprinde aproximativ 300 de arbori cu vârste cuprinse între 650 și 720 de ani.

 

Unică în România

Arborii pădurii au fost studiaţi de-a lungul timpului de către specialişti, care au recunoscut că nu mai există o altă pădure atât de bătrână în ţară. Dintre stejarii multiseculari, mai mult de jumătate au murit, însă, aşa uscaţi, aceştia rămân o încântare pentru ochiul omului iubitor de natură. Trunchiul unor stejari poate fi cuprins de braţele a patru oameni. Aceştia au între unu şi cinci metri grosime. Înălţimea unora atinge până la 20 de metri. Coroanele lor cuprind puține ramuri noduroase, distribuite haotic.

 

Rezervaţie protejată

Pădurea este declarată rezervaţie naturală forestieră protejată, încă din 1932. Cât despre rezervaţia floristică, deseori ciobanii vin şi îşi lasă oile să pască prin pădure. Această activitate este interzisă prin lege fiindcă duce la distrugerea multor specii de plante rare.

De aici izvorăşte un afluent al râului Mureş, râul Mociar. Fauna este specifică pădurilor de stejari din zonele colinare, cuprinzând animale de talie mică şi medie, ca iepurele, căprioara, mistreţul, bursucul, diverse rozătoare şi specii de păsări răpitoare de zi şi de noapte.

Pentru vizita rezervaţiei este posibilă accesarea uneia dintre ofertele de cazare de pe arealul municipiului Reghin, la pensiunile şi vilele din apropiere.


Cuvinte cheie:   Padurea Mociar / Reghin / rezervație / stejari
Detalii
Venue name: Rezervatia mociar din Reghin
Adresa:
Telefon
Website:
Program
Comentarii