X

Meseria care salvează vieți

06 Oct 2015 | scris de Laura Borșan
  • Meseria care salvează vieți
    Mihai Borșan
  • Meseria care salvează vieți
    Mihai Borșan

4,44 rating / 18 voturi
Review Merg.In
Alexandru Iliescu - un medic care îşi iubește profesia

Alexandru Iliescu, la vârsta de 29 de ani, este medic rezident în chirurgie generală anul IV, cu grad de locotenent, încadrat la Spitalul Militar Central și detașat temporar pe perioada rezidențiatului la Spitalul Clinic Județean din Târgu-Mureș.


Ce presupune meseria de medic chirurg?

În primul rând, trebuie să fii un bun doctor, un bun diagnostician. În al doilea rând, presupune să iei cele mai inspirate decizii într-un timp extrem de scurt, să oferi compasiune și înțelegere pentru fiecare pacient în parte. Personal aș putea spune că e una dintre cele mai fascinante profesii din lume.

Care sunt principalele calități ale unui chirurg?
Cred că talentul, pasiunea și dăruirea sunt printre calitățile cele mai de preț ale unui chirurg. Un bun chirurg trebuie să îşi iubească profesia, să îşi dedice o mare parte din viaţa lui acesteia, să fie disponibil oricând pacienţilor lui, cu o bună capacitate de rezistenţă la stres fizic şi psihic. E necesar un grad de talent ce trebuie desăvârșit de un permanent și intens studiu, precum și de o implicare totală.

Când aţi asistat la prima operație?
Prima operație la care am participat a fost în anul trei de facultate, într-un stagiu la Clinica de Chirurgie a Spitalului Militar Sibiu, un caz complicat de neoplasm gastric, într-o echipă operatorie constituită din foști colegi chirurgi, absolvenți ai Institutului de Medicină Militară, catedra din Târgu-Mureș.

V-a marcat această experiență?
Da. A fost o experienţă deosebită pentru mine la momentul respectiv. Consider că atunci a fost momentul în care am zis: „Da! Și eu aş vrea să fac asta în carieră!". Îmi amintesc cu stimă de implicarea, dăruirea şi profesionalismul chirurgilor de acolo. E necesar, ca în orice altă meserie, să existe cineva care să îţi inspire încrederea şi pasiunea spre a face ceva deosebit.

Care sunt paşii premergători unei operaţii?
În ceea ce mă priveşte, înaintea oricărei operaţii trec în revistă principalii timpi operatori, complicaţiile ce pot apărea şi rezolvarea acestora. Pentru cele mai noi şi dificile intervenţii, ca orice alt chirurg, vizualizez o serie de publicaţii sau clipuri online. E important să intri odihnit într-o operație mai dificilă, pentru asta încerc să-mi stabilesc un program cât mai ordonat şi relaxant preoperator.

Care sunt cele mai dificile operaţii?
În ceea ce priveşte chirurgia generală, fiind o specializare atât de complexă, putem vorbi de numeroase intervenţii cu grad înalt de dificultate şi aceasta depinde pe de o parte de pacient, iar pe de altă parte de chirurg. Nici o intervenţie chirurgicală nu trebuie subestimată. Trebuie întotdeauna să fii foarte bine pregătit pentru tot ceea ce urmează să faci, să ai în minte fiecare pas al operaţiei evitând astfel incidentele şi accidentele intraoperatorii. 

Ce fel de complicaţii pot apărea?
Complicaţiile intra şi postoperatorii sunt posibile, şi depind şi ele de mai multe variabile. Pe de o parte, nu exista doi indivizi la fel, existând particularităţi ale fiecăruia dintre noi, iar pe de altă parte afecţiunea pentru care se efectuează actul operator poate duce la modificarea anatomiei locale, iar pentru aceasta trebuie să fii mereu pregătit. Important este să recunoşti complicaţia şi să o rezolvi în acelaşi timp operator dacă este posibil. Pentru aceasta este nevoie de o bună pregătire teoretică, practică şi de o raportare la maeştrii chirurgi care te-au ghidat în carieră.

Această meserie salvează vieţi! Care sunt sentimentele pe care le aveţi la salvarea unui pacient care ar fi putut să îşi piardă viaţa?

Da, e o profesie care într-adevăr salvează vieţi, alină suferinţe, simţi asta la fiecare caz dificil rezolvat şi e cu adevărat un sentiment deosebit. Ca chirurg, o zi în sala de operaţie e epuizantă atât fizic, cât şi psihic, dar la sfârşitul zilei rămâi cu satisfacţia reuşitei şi recunoştinţa de pe chipul pacienţilor. E o meserie gravată de satisfacţii profesionale cu rezultate vizibile în scurt timp (spre deosebire de alte specialităţi nechirurgicale), iar un pacient căruia îi poţi salva viaţa sau reda sănătatea reprezintă cea mai mare satisfacţie a unui chirurg.

Aţi avut momente când aţi vrut să renunţaţi?
Da, sunt şi momente dificile în viaţa unui chirurg, momente de epuizare fizică şi psihică, momente departe de familie, timpul liber fiind de multe ori prea puţin sau inexistent, dar zâmbetul şi mulţumirea din ochii pacienţilor vindecaţi fac ca aceste momente să pară mult mai uşor de suportat. 

Care e cel mai dificil caz care a trecut prin mâinile dumneavoastră?
Sunt mai multe cazuri complicate, dar de unul de care îmi aduc aminte şi nu neapărat prin dificultatea intervenţiei chirurgicale, ci prin complexitatea sa, a fost cel al unei doamne în vârstă, care risca să-şi piardă membrul inferior drept din cauza unei fasceite necrozante a coapsei, o boală ce afectează fascia ce înveleşte muşchii coapsei. Au urmat trei săptămâni de spitalizare, cu intervenţii repetate și pansamente zilnice, pacienta plecând acasă pe picioarele ei, cu o mulţumire pe chip de care îmi amintesc şi azi cu drag.

Cum arată o zi din viaţa unui medic?
Nici o zi în clinică şi în special în sala de operaţie nu seamănă cu cealaltă, nici o intervenţie chirurgicală cu alta, nici un pacient cu altul. Aşadar, mereu e ceva nou, mereu ceva interesant şi captivant. Nu prea e timp de relaxare. Programul zilnic debutează mai mereu în sala de operaţie. Cele mai multe intervenţii au loc dimineaţa, după care urmează urmărirea pacienţilor operaţi şi consultarea pacienţilor noi internaţi. Programul se încheie seara cu efectuarea contravizitei, perioadă în care se urmăreşte starea pacienţilor operaţi recent.

Oricând sună telefonul, trebuie să plecaţi. Cum combinaţi viaţa de familie cu această meserie?
Da, e o profesie în care nu prea îţi poţi stabili un program fix, în care timpul liber sau timpul petrecut cu familia este de multe ori prea puțin. E dificil, dar posibil. Exemple ne sunt chirurgii cu o vastă experienţă care au reuşit să împace, totodată, o carieră chirurgicală deosebită cu o familie frumoasă şi înţelegătoare. Printre norocoşi mă aflu şi eu.

Care e partea din această meserie care vă place în mod special?

Sunt multe părţi plăcute care merită amintite. Aş remarca printre ele emoţia ce ţi-o dă un pacient căruia i-ai putut reda sănătatea sau atenua suferinţa, sentimentul că într-adevăr poţi face ceva semnificativ pentru semenii tăi şi, poate cel mai mult, recunoştinţa din ochii pacienţilor vindecaţi. 

Care sunt paşii de după încheierea rezidenţiatului?

Cei șase ani de rezidenţiat pe chirurgie generală se vor încheia cu examenul de specialitate peste doi ani. Următorii ani se vor desfăşura ca medic specialist chirurg cu mare probabilitate într-un spital militar din ţară.

Cum percepeţi suferinţa oamenilor de când practicaţi chirurgia?
Ca orice om înţelegi suferinţa semenilor tăi şi te marchează durerea acestora, dar în momentul în care ai în faţă leziunea, latura afectivă dispare. E nevoie de o detaşare emoţională în timpul intervenţiilor pentru un act chirurgical profesionist şi sigur. Cu pacientul pe masa de operație nu te mai gândeşti la lucrurile acestea, ci încerci să rezolvi problema astfel încât să îi fie bine pacientului.

Aveţi emoţii înaintea unei intervenţii?
Da, emoţii sunt, dar diferit de la caz la caz. E normal să ai emoţii când începi o operație, pentru că îţi doreşti să ajungi cu bine la finalul acesteia. În cazul intervenţiilor noi sau dificile, emoţiile sporesc. Este important o trecere în revistă a principalilor timpi operatori astfel încât surprizele intraoperatorii să fie cât mai puţine. Chiar şi în momentele tensionate e nevoie de multă stăpânire de sine. În schimb pregătirea profesională şi experienţa te ajută să reacţionezi cu calm în faţa situaţiilor tensionate și să iei cele mai bune decizii într-un timp scurt.

Cum percepeţi acum profesia de medic comparativ cu anii de facultate?
Cu siguranţă statutul medicului în ultimii ani s-a modificat treptat. Cu ani în urmă, medicul avea un alt statut social, era respectat de întreaga populaţie. Acum este prezentat ca un bun de care ne putem dispensa, ca un funcţionar public obligat să fie disponibil la orice oră pentru că de aceea este plătit. Evident că eşti medic 24 din 24 de ore, dar în condiţiile din sistemul medical actual e mult prea dificil să te gândeşti şi la pregătirea ta profesională.

Cum este viaţa dumneavoastră de familie şi cât timp reuşiţi să petreceți cu ea?

Din păcate nu foarte mult. Îmi doresc nespus să acord mai mult timp familiei mele şi în special lui David, băiatul nostru. La sfârşitul unei zile, când mă întorc epuizat de la spital, băiatul mă aşteaptă ca pe un tată odihnit şi dispus la joacă. Mă străduiesc să nu-mi simtă lipsa, să fiu un tată din toate punctele de vedere şi să îi putem oferi tot ce am primit şi noi de la părinţii noştri.

 

Comentarii