X

Un alt fel de cinematograf

12 Aug 2015 | scris de Laura Borșan
  • Un alt fel de cinematograf
    photo credit Dorin Bonta
  • Un alt fel de cinematograf
    photo credit Dorin Bonta
  • Un alt fel de cinematograf
    photo credit Dorin Bonta

5,00 rating / 1 voturi
Review Merg.In
Nici măcar poliţia nu a putut împiedica evenimentul

Într-una din zile, plictisită de viaţa cotidiană mi-am încercat norocul pe unul din site-urile de actualitate a judeţului Mureş. Mi-a atras atenţia în mod deosebit un eveniment mai aparte şi anume Cine-mobilo-hămăceala, eveniment la care târgumureşenii erau invitaţi să participe la un cinematograf în aer liber. Zis şi făcut!

În data de 5 august 2015 a avut loc evenimentul Cine-mobilo-hămăceala în Târgu Mureş, la care nu aveam cum să nu particip. Cunoscând locaţia, m-am pregătit din timp să ajung la ora stabilită.

Hămăceală cu peripeţii

Ajunsă în pădurea de deasupra centurii Târgu Mureşului unde era locaţia stabilită, observ la intrarea în pădure o gaşcă de aproximativ 10 băieţi pregătiţi cu fel de fel de hamace gata pentru a fi montate. Bănuiesc că organizatorii acestui eveniment, echipa Nomads (organizaţie care se ocupă de turismul de aventură; tot ei au fost organizatorii evenimentului „Mica Hămăceală"), nu au vrut să fie prea la vedere sau poate că nu au dorit să deranjeze sau să fie deranjaţi de traficul intens de pe centură și tocmai de aceea au ales această locaţie pentru organizarea evenimentului. Dar surpriză!

Tocmai când să ne instalăm a apărut și poliția comunitară care ne-a spus că dacă nu avem o autorizaţie pentru a desfăşura o asemenea activitate ne roagă politicos sa părăsim locaţia. Mă întreb și acum, oare pe cine puteam deranja? Ni se reproşa că tulburam liniştea publică. Pe cine deranjam? Vieţuitoarele din pădure?

Schimbarea locaţiei

În fine! Nu am avut de ales și ne-am conformat. Aşa că, după câteva minute de discuţii în contradictoriu între organizatori, ne-am hotărât să mergem la platoul Corneşti.

La cât mai multe evenimete de acest gen
Evenimentul a fost un adevărat succes. Nu mă aşteptam să fie atât de mulţi oameni. Tineri, familii cu copii sau chiar adulţi veniţi pentru relaxare în natură. Toate hamacele au fost complet rezervate. Nici măcar cu o zi înainte de eveniment nu se mai găseau pentru închiriat.

Deşi nu aveam un hamac asta nu a fost un impediment pentru mine să rămân la acest eveniment. Mi-am amintit de păturica care îmi rămăsese în maşină de la picnicul de săptămâna trecută şi uite aşa mi-am făcut şi eu loc printre cei veniţi cu hamace. Ulterior am constatat că nu am fost singura care a găsit o soluţie la problema cu hamacele.

După ce ne-am aşezat fiecare confortabil și ne-am pus la îndemână sucurile și chestiile de ronţăit am început să povestim despre evenimentul în sine până când organizatorii făceau ultimele pregătiri. Am aruncat o scurtă privire la ceea ce se întâmplă în jurul meu şi am rămas plăcut surprinsă de căţelul care se hămăcea împreună cu stăpânul său. Doamne, era o scumpete de căţel!

Din jurul orei 18.00 până la ora 22.00 atmosfera a fost una foarte relaxată şi detaşată şi datorită faptului că lumea a început să socializeze. Chiar dacă ai fi venit singur la acest eveniment cu siguranţă nu te-ai fi plictisit pentru că acest eveniment era locul ideal unde puteai să îţi faci noi prieteni. Am rămas plăcut surprinsă de cât de atenţi erau cei de acolo, îţi săreau imediat în ajutor dacă vedeau că nu te descurci cu montarea hamacului.

Vizionarea filmelor din hamace

După lăsarea serii, organizatorii au început proiecţia unui documentar legat de o broască ţestoasă marină. Durata documentarului a fost de aproximativ o oră și jumătate, timp în care am urmărit cu mare atenţie acest fascinant documentar.

După documentar, au mai urmat şi alte proiecţii cu sporturi extreme practicate de organizatori în diferite locaţii şi câteva scurt metraje.

Am rămas plăcut impresionată de acest eveniment şi mulţumesc organizatorilor pentru invitaţia de a mă alătura lor în aceea seara.

 

Comentarii