X

Muzeul Consumatorului Comunist

12 Iun 2015 | scris de Claudia Tănăsescu | Timișoara
  • Muzeul Consumatorului Comunist
  • Muzeul Consumatorului Comunist
  • Muzeul Consumatorului Comunist
  • Muzeul Consumatorului Comunist
  • Muzeul Consumatorului Comunist
  • Muzeul Consumatorului Comunist
  • Muzeul Consumatorului Comunist
  • Muzeul Consumatorului Comunist

Str. Laszlo Szekely, nr. 1, Timişoara 5,00 rating / 4 voturi
Review Merg.In
O vizită în Epoca de aur
 
Muzeul Consumatorului Comunist este o iniţiativă privată, fără caracter politic sau ideologic a lui Ovidiu Mihăiţă şi este amenajat în interiorul unui apartament dintr-o casă veche din Timişoara în care funcţionează şi barul „Scârţ - loc lejer” şi teatrul independent „Auăleu”. Vizitatorul este invitat să descopere ce aveau românii pe acasă pe vremea comunismului, adică mii de obiecte de la celebra sticlă de lapte la peştele de sticlă de pe televizorul alb-negru, cărţi, bibelouri, rechizite, jucării şi mobile care poartă amprenta inconfundabilă a acelei epoci.
 
Mai ştiţi caietele în care făceam beţigaşe în clasa întâi? Penarele de vinilin sau de lemn, stilourile chinezeşti, ierbarele, cărţile de poveşti nemuritoare, puşculiţele de tablă cu cheiţă, păpuşile hornar sau doctor, jocurile „Nu te supăra, frate”, păpuşile Arădeanca, bicicletele Pegas şi covoarele cu răpirea din serai? Toate acestea şi mult mai multe le găsiţi la Muzeul Consumatorului Comunist.
 
Obiecte de pe vremuri
Pentru toţi cei care şi-au petrecut copilăria în timpul comunismului aceste obiecte au o aură de nostalgie. Erau vremurile când toţi aveau aceleaşi lucruri, aceleaşi haine, aceleaşi jucării, aceleaşi cărţi, bibelouri şi mobile. Nu exista diversitatea de astăzi. Oamenii care vin în acest muzeu original exclamă la tot pasul „Din asta am avut şi eu!” şi şansele sunt foarte mari ca cine mai e acolo să spună: „Şi eu!”. Obiectele sunt definitorii pentru o cultură, o perioadă, un om, iar acest muzeu original adună mii de obiecte care poartă amprenta inconfundabilă a timpurilor comunismului.
 
O iniţiativă privată şi originală
Muzeul este o iniţiativă privată a lui Ovidiu Mihăiţă, care este şi unul dintre fondatorii trupei de teatru independent timişorean Auăleu în care şi joacă. Muzeul se găseşte la subsolul unei clădiri vechi din cartierul istoric Iosefin unde funcţionează şi barul „Scârţ - loc lejer”, un spaţiu nonconformist şi artistic, unde poţi petrece o după-amiază în hamacele din grădina umbroasă la o limonadă sau poţi sta cu orele doar uitându-te pe desenele, scrierile, afişele şi pancartele care decorează pereţii sau prin rafturile pline de obiecte vechi.
 
Muzeul din apartament
Muzeul Consumatorului Comunist este amenajat sub forma unui apartament, cu sufragerie, camera copilului, hol, bucătărie şi debara, fiecare fiind burduşit de obiecte definitorii pentru perioada comunismului. Ovidiu Mihăiţă, fondatorul muzeului, are o pasiune pentru a aduna obiecte „de pe vremuri”, care decorează şi barul Scârţ. Ne-a spus că de aproximativ cinci ani adună astfel de obiecte, de la pieţe de vechituri, de la curăţenia de primăvară/toamnă, de la prieteni, dar că micul muzeu este neîncăpător pentru tot ce a adunat. Muzeul nu are un caracter politic sau ideologic şi nu se doreşte a fi o mărturie a nostalgiei pentru comunism, ci are ca scop păstrarea amitirilor şi a unei frânturi de istorie.
Muzeul are ca motto „Dragi tovarăşi vizitaţi-vă trecutul!” şi este un muzeu interactiv, lansând o invitaţie de cotrobăi cu privirea, auzul şi pipăitul prin dulapuri, rafturi şi sertare pentru a vedea în premieră, pentru cei tineri sau pentru străini sau a-şi reaminti, pentru cei trecuţi de treizeci de ani, cum arătau casele pe vremea comunismului.
 
Muzeul este înfiinţat de curând, în 2015 şi atrage deja mulţi timişoreni şi turişti. Intrarea în muzeu este gratuită, însă se acceptă donaţii în bani sau în obiecte.

Detalii
Venue name: Muzeul Consumatorului Comunist
Adresa: Str. Laszlo Szekely, nr. 1, Timişoara
Telefon
Website: https://www.facebook.com/scartloclejer
Program
Comentarii