Muzeul Național de Istorie

 

 

Pe terenul pe care astăzi găsim Muzeul Național de Istorie (Calea Victoriei nr.12), în secolul al XVII-lea se aflau casele marelui agă Constantin Bălăceanu. După moartea sa, capul său a stat înfipt într-un par mai mult de un an (1690-1692), în locul în care mai rămăseseră doar ruinele caselor sale. Constantin Brâncoveanu, cel care i-a dărâmat casele lui Bălăceanu și i-a înfipt capul într-un par, și-a construit între 1692 și 1694, pe același loc, Hanul Constantin Vodă. Acesta a fost distrus într-un incendiu în anul 1847.
 

Pe locul unde a fost hanul, în anul 1871 a fost ridicată o construcție masivă din lemn, care a găzduit mai întâi Circul Huttermann, iar câțiva ani mai târziu Circul Suhr. Rămasă fără utilitate, construcția a fost demolată în anul 1877, iar terenul rămas gol a devenit Piața Constantin Vodă.

Arhitectul Alexandru Săvulescu a primit însărcinarea de a construi sediul Poștei Române pe acel loc datorită faptului că studiase la Paris, la Ecole des Beax-Arts. Astfel, în 1892, el a vizitat numeroase orașe europene (Veneția, Budapesta, Paris, Milano, Torino, Viena, Geneva și Zurich), pentru a studia clădirile serviciilor poștale, fiind însoțit și de directorul poștelor, Ernest Sturza.
 

Pe 24 octombrie 1894, Regele Carol I al României a pus prima piatră de temelie. Au fost prezenți și primul-ministru Lascăr Catargiu, miniștrii Cabinetului și edilii Capitalei. Construcția s-a finalizat în anul 1900 și astfel a fost inaugurat sediul Poștei Române. Înăuntrul Poștei Române se găsea chiar și un sediu CFR. În 1970 a devenit Muzeul Național de Istorie, deoarece a fost considerată singura clădire suficient de sigură pentru tezaurul României și toate celelalte artefacte pe care le deține.
 

Construcța a fost inspirată de clădirea poștei din Geneva și poartă amprenta stilului neoclasic de inspirație germană, dar și amprenta stilului eclectismului târziu.

Are o formă rectangulară și este compusă dintr-un subsol înalt, parter și două etaje. Dispune și de o curte interioară. Pe partea cu străzile Stavropoleos, Poștei și Franceză, există fronturi compacte, iar spre Calea Victoriei se află fațada, formată din 12 trepte foarte late, amplasate pe toată lungimea muzeului. Găsim și un pontic (galerie exterioară mărginită de o coloană care servește ca loc de adăpost), susținut de 10 coloane dorice, iar extremitățile sunt formate din două volume proeminente, înălțate și acoperite de câte o cupolă.
 

Există o delimitare foarte clară între etajul 1 și etajul 2, puternic marcată cu ajutorul unui lintou construit în piatră. Etajul 2 este îmbrăcat în pilaștri dorici și piedestaluri pentru statui. Fațada e construită din piatră și ornată cu ancadramente, chei de boltă, console și figuri alegorice. Privită în ansamblu, clădirea este construită după stilul specific instituțiilor publice de la sfârșitul secolului XIX.

În prezent, Muzeul Național de Istorie este repartizat în 60 de săli ce conțin 690.099 de obiecte istorice. Acestea reprezintă arheologia daco-romană, arheologia medievală, arheologia preistorică și numismatică.