X

Vasile Netea

13 Oct 2015 | scris de Alexandra Suciu | Deda
  • Vasile Netea
  • Vasile Netea
    Foto: Mihai Borșan
  • Vasile Netea
    Foto: Mihai Borșan
  • Vasile Netea
    Foto: Mihai Borșan
  • Vasile Netea

nan rating / 0 voturi
Review Merg.In
Scriitorul, istoricul și cercetătorul istoriei Transilvănene

În fiecare colț de țară a trăit cândva un om care, prin faima sa, a adus totodată și faima locului natal. Locuitorii comunei Deda, din județul Mureș, sunt mâdri că în comuna lor s-a născut scriitorul Vasile Netea. Dragostea acestuia pentru zona sa natală s-a evidențiat prin multitudinea lucrărilor publicate, în care acesta abordase subiectul său preferat, Ardealul.

 
Biografie
Scriitorul, istoricul și cercetătorul român Vasile Netea s-a născut la data de 1 februarie 1912 în comuna Deda, județul Mureș. Deși a avut o copilărie zbuciumată din cauza Primului Război Mondial, acesta a reușit să treacă peste acest impas datorită mamei sale, refugiindu-se împreună cu aceasta în satul natal al mamei, Gledin. Vasile Netea revine în satul natal împreună cu familia după terminarea războiul, unde urmează școala primară.

În 1931 acesta pleacă la Târgu-Mureș pentru a urma Școala Normală, unde debutează cu prima lui poezie publicată în revista Liceului „Alexandru Papiu Ilarian”. În perioada petrecută la Târgu-Mureș acesta își pune bazele viitorului ca scriitor, lucrările lui find publicate în reviste precum „Astra” sau „Cuget clar” a lui Nicolae Iorga. În anul 1928, scriitorul Vasile Netea, elev fiind la aceea vreme, are o tentativă de a scoate o revistă de cultură generală pe cont propriu, publicația fiind intitulată „Avântul”.Tot în același an debutează literar la Cluj, în ziarul „Patria” și în Lugoj în publicația „Drapelul”.

După absolvire, Vasile Netea profesează ca învățător în mai multe localități de pe Valea Superioară a Mureșului, printre care Teaca, Lunca Bradului, Reghin. Între 1931 și 1932, Vasile Netea se stabilește la Reghin, unde leagă o prietenie cu directorul Liceului „Petru Maior” din localitate. Prin intermediul lui, îl cunoaște pe doctorul Eugen Nicoară, împreună cu care, sub patronajul „Astrei”, antrenează un număr semnificativ de intelectuali într-o mișcare culturală fără precedent în această zonă. Tot împreună cu prietenul său, doctorul Eugen Nicoară, publică mai multe lucrări despre istoria, etnografia și valorile neamului românesc, printre care „Figuri mureșene” și „Murăș, Murăș, apă lină”. 

În anul 1933, Vasile Netea inițiază o foaie de cultură, intitulată „Credința”. În această publicație apare un material despre Nicolae Titulescu - „Exponentul diplomației românești pentru apărarea integrității hotarelor României”. Deși popasul în aceste locuri a fost pe o durată scurtă de timp, în această perioadă Vasile Netea intră în contact cu istoria Ardealului, cu tradițiile de pe Valea Mureșului, întocmind o serie de memorii în care evocă locurile vizitate și oamenii de cultură pe care i-a întâlnit. Între anii 1936-1937 redactează și publică la Târgu-Mureș revista de literatură și artă „Clipa”, iar în anul 1937 editează o altă revistă de literatură, „Jar și slovă”. Ulterior, Vasile Netea își termină liceul la Blaj, iar între anii 1939-1941 aprofundează pedagogia la Universitatea din Cluj și mai apoi la București. Între anii 1942 și 1946 urmează cursurile Facultății de Litere și Filozofie din cadrul Universității București, după care, în anul 1948, în cadrul aceleași Universități din București, își dă doctoratul cu lucrarea „George Barițiu: Viața și opera”. 

Realizările lui Vasile Netea
Vasile Netea a avut o activitate culturală foarte bogată. Faima acestuia i-a adus-o cele 40 de cărți și sutele de articole publicate. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt: „Din contribuția învățătorimii române la dezvoltarea culturii naționale” (1935), „Murăș, Murăș, apă lină” - împreună cu Eugen Nicoară (1936); „Constantin Romanu Vivu, prefectul Legiunii a XII-a în anii 1848-1849” (1937),”Sub stindardul ASTREI” (1939),„De la Petru Maior la Octavian Goga” (1944),„Istoria Memorandului românilor din Transilvania și Banat” (1947),„Muntii Apuseni: muzeu istoric și Pantheon al poporului român” (1977),„Folclorul și folcloriștii mureșeni” (1983),„Mureșul superior - vatră de cultură românească” (1988).

Vasile Netea a primit numeroase premii și distincții pe tot parcursul carierei lui, dar cele mai importante au fost Premiul „Gh. Asachi" al Academiei Române pentru lucrarea „De la Petru Maior la Octavian Goga”, în 1945, și primește titlul de Doctor în Științe Istorice, cu mențiunea „magna cum laude” în 1947 de la conducerea Universității București.

Ca o recunoaștere postumă a vieții și operei sale închinate Transilvaniei, liceul din comuna Deda poartă numele de Liceul tehnologic „Vasile Netea”.
   
Cuvinte cheie:   Vasile Netea
Comentarii