X

Plimbare prin Fabricul de demult

03 Iul 2015 | scris de Claudia Tănăsescu | Timișoara
  • Plimbare prin Fabricul de demult

5,00 rating / 8 voturi
Review Merg.In
Alexandra Irimia, ghid turistic, ne face cunoștință cu părți uitate din Timișoara secolului XVIII până în prezent
 
Pe Alexandra Irimia (www.timisoaratourguide.com) o întâlneşti deseori prin Timişoara cu umbrela ei roşie înconjurată de grupuri de turişti români sau străini. Şi când nu lucrează, îi place să exploreze oraşul şi să descopere detalii de clădiri, porţi vechi, străzi mai puţin umblate şi mai ales poveşti despre Timişoara, istoria, întâmplările şi oamenii ei. Atunci când Alexandra îţi vorbeşte despre Timişoara poate povesti ore întregi şi se simte că iubeşte ceea ce face şi iubeşte Timişoara. Iar ceva din pasiunea cu care o face ţi se transmite şi poate fără să vrei începi să te îndrăgosteşti pe furiş de oraş şi să-l priveşti cu alţi ochi. Acum ne-a povestit despre Fabric, un cartier mai îndepărtat de centru şi mai puţin turistic. Am aflat poveşti fascinante despre comunitatea evreiască, despre spiritul petrecăreţ al cartierului, despre lăutarii romi din zonă, despre magazine celebre şi efervescenţa comercială și despre numeroasele etnii care trăiau aici, făcând din acest cartier o adevărată Europă în miniatură.
 
Alexandra, povesteşte-mi despre Fabric, ca şi cum aş fi un turist care vine pentru prima dată aici
Fabricul s-a constituit în primele decenii ale secolului XVIII, în zona unde fusese anterior Palanca Mare, la est de Esplanadă. Cetatea Timişoarei era practic 450 metri de ziduri, 950 de metri de câmpie (esplanada), după care vine Fabricul. Ce mi se pare interesant este o zicală a vremii, „Toate lucrurile bune vin din Fabric”: apă, bere, produse industriale şi alimentare. Numele iniţial era Fabrikstadt, adică cartierul industrial, numele lui venind de la fabricile care s-au înfiinţat aici, în special postav şi pânzeturi. Multă vreme aici a fost o mlaştină şi braţele râului Bega, de care s-a profitat pentru a se construi manufacturi şi mori de apă. Apa venea practic dinspre Fabric înspre Cetate prin nişte ţevi de lemn, filtrată prin rumeguş. În secolul XIX, când cetatea Timişoarei a fost asediată de unguri, au fost sparte ţevile acestea, pentru ca cetatea să nu mai aibă apă.
În Fabric era o intensă activitate comercială. Şi era un cartier multicultural. Iniţial era împărţit în cartierul românesc şi cartierul german, dar de fapt au trăit foarte multe etnii împreună şi la nivel comercial fiecare etnie era specializată pe ceva.
 
Cum de locuiau aşa de multe etnii în Fabric?
Practic, după ce austriecii au cucerit Timişoara în 1716, a început colonizarea Banatului. Cei mai mulţi au venit în prima jumătate a secolului XVIII, de la catalani la cehi, sârbi, slovaci, germani – Banatul a devenit o Europă în miniatură. Au fost aduşi oameni din tot imperiul austriac de la vremea respectivă, oameni care au populat Banatul şi oraşul. Banatul era majoritar românesc, dar oraşul n-a prea fost românesc până după 1918.
 
Şi în Cetate era la fel sau doar în Fabric locuiau aşa de multe etnii?
În Cetate nu prea erau oameni de rând. Aici era administraţia militară şi civilă, biserica, plus hoteluri de lux. Interiorul cetăţii era foarte mic, de la Operă la Mărăşti şi de la Bastion la Piaţa 700. Aici stăteau primarul, consilierii, oamenii de vază, iar restul populaţiei era instalată la un kilometru jumătate de centru.
 
„Toată lumea ştia că dacă voiai să tocmeşti un muzicant sau un taraf pentru botez, nuntă, mergeai pe strada Gloria.”
 
Să revenim la Fabric
Da, deci în 1744 se construieşte Piaţa Traian, centrul cartierului, care s-a vrut o copie a Pieţei Unirii. Tot atunci este mutată din Cetate Fabrica de bere. Atunci se construieşte şi clădirea fabricii şi berăria unde a concertat Johann Strauss fiul. Şi o premieră pentru Timişoara se leagă de Fabric, din Piaţa Romanilor pleacă în 1869 primul tramvai tras de cai spre Cetate.
Întreaga zonă, pe lângă partea industrială are şi partea de „party”. Erau foarte multe restaurante, hoteluri, birturi, foarte multă muzică. În anii 1750, pe strada Gloria, undeva în spatele Fabricii de bere se instalează romii, renumiţi ca lăutari şi toată lumea ştia că dacă voiai să tocmeşti un muzicant sau un taraf pentru botez, nuntă, mergeai pe strada Gloria.
 
Şi acum se mai păstrează zona aceasta lăutărească?
Da, doar că acum s-au extins în tot Fabricul (râde).
Oricum, este şi o poveste, se spune că la începutul secolului XIX în Cetate, la Hotelul Trompetistul, Casa Cuza de astăzi, vine la un moment dat un scriitor maghiar în vizită şi vine un taraf de lăutari romi care cântă impecabil în limba maghiară. La sfârşit îi întreabă în limba maghiară de unde au învăţat aşa de bine să cânte, dar şi-a dat seama că ei de fapt nu vorbeau o boabă de maghiară. Şi atunci i se explică că ei de fapt cântau în diferitele limbi ale locuitorilor cetăţii, dar nu vorbeau limba ci doar învăţau pe de rost cântecele.

„Fabricul a cunoscut perioada de maximă înflorire în anii interbelici, iar apoi a decăzut, în special după al Doilea Război Mondial.”
 
Şi cum arăta Piaţa Traian?
În Piaţa Traian se desfăşurau pieţele, târgurile, unde fiecare etnie îşi vindea produsele specifice. Şvăboaicele erau cu smântâna, brânza de vaci, deci produsele lactate. Românii erau cu legume şi zarzavaturi. Evreii erau cu pecighitta, nişte specialităţi în saramură din piept, pulpe şi ficat de gâscă. Sârbii vindeau citrice. Iar pe strada laterală era piaţa de păsări.
 
Am înţeles că Fabricul a cunoscut perioada aceasta de maximă înflorire în anii interbelici. Şi apoi ce s-a întâmplat? Pare că Fabricul a decăzut apoi.
Aşa mai în glumă mai în serios Fabricul a decăzut o dată cu românizarea lui. Adică în special după al Doilea Război Mondial meşteşugarii de diverse etnii au început să plece, germanii, evreii, ungurii. Politica comunistă a fost să aducă muncitori sau romi în casele rămase goale. Iar prin 1985 s-a oprit şi activitatea comunităţii evreieşti, în sensul că Sinagoga nu a mai fost folosită.
 
Ce ne mai poţi spune despre comunitatea evreiască din Fabric?
Există acum în Fabric mărturii ale evreilor care au fost în zonă, sunt plăci inscripţionate pe diverse case. Cel mai cunoscut era Oskar Schwartz, un membru de vază al comunităţii evreieşti. În Traian e o plăcuţă pe care scrie „cel mai cinstit evreu”. Eu l-am cunoscut, am crescut cu el în bloc, mi-a fost profesor de matematică şi m-a învăţat poezii, mi-era foarte drag.Iar în piaţa Romanilor, în stânga Bisericii Milenium se găseşte un „stolperstein”, adică o „piatră de poticnire” în faţa unei case care se numeşte Casa Iulia care are o stea evreiască pe faţadă. În faţa casei se găseşte această piatră de poticnire, care este de fapt o mică plăcuţă de bronz care are inscripţionat pe ea situaţia unei familii de evrei în momentul deportării. Aceştia nu au fost deportaţi în lagăre de concentrare, ci în lagăre de muncă în România.
 
„Zeul comeţului, Mercur, a cărui statuie se află în Piaţa Traian, pe Palatul Mercur, veghea astfel încât să fie prosperitate în zonă.”
 
Spuneai că Fabricul era şi o zonă cu intensă activitate comercială. Ce ne poţi spune despre asta?
În Fabric era o lege nescrisă că pentru a deschide un magazin comerciantul trebuia să aibă acordul celor care vindeau mărfuri de acelaşi tip. Însă aici niciodată nu a dat cineva faliment. Iar mie îmi place să cred că este datorită zeului comeţului, Mercur, a cărui statuie se află în Piaţa Traian, pe Palatul Mercur, iar el veghea astfel încât să fie prosperitate în zonă.
 
Ce magazine celebre erau în zonă?
În Piaţa Traian, chiar vizavi de Palatul Ştefania este o casă galbenă, acum renovată, la parterul căreia acum se găsesc nişte magazine obscure de haine. Pe vremuri acolo se găsea o alimentară „Nenadovici şi fiul”, unde se vindeau delicatese şi produse coloniale, iar marea atracţie era când se prăjeau boabele de cafea. Aveau un aparat adus de la Viena şi mirosea foarte frumos în piaţă şi atunci toţi cei care beau cafea veneau acolo. Ce este de reţinut este că bătrânul Nenadovici a fost premiat în 1923 de regele Ferdinand, la prima sa vizită în Banat la propunerea Camerei de Comerţ, el fiind desemnat „cel mai bun comerciant”. Aşa ca o paranteză, este anul când Ferdinand inaugurează şi Politehnica, iar Iorga rosteşte celebra frază „Uite Sorbona din cucuruz”.
 
„Cartierului Fabric, spre deosebire de Cetate, era un cartier în care se trăia intens.”
 
Spuneai că Fabric era şi un fel de party zone.
Da, am găsit un mic fragment în Almanahul Banatul 1995 care descrie foarte bine atmosfera din Fabric: „Franz Xaver Eckert din Freiburg, călător în 1857 prin aceste părţi, pomenea de micul oraş Fabric, unde erau frumoase şi mari berării şi băi publice. Aproape în fiecare seară cântă în ele muzică militară prezentându-se aici în mare număr lumea bună a Timişoarei. Berea gustoasă de Steinbruck te invită să zăboveşti cât mai mult aici. În băi domină maniere libertine şi tinere nimfe drăguţe îşi etalează arta seducţiei într-o manieră foarte univocă”.
În secolul XVIII au fost cele două perioade de ciumă, când în Cetate se dă un decret prin care se interzic chefurile duminica, care era practic singura zi liberă. Însă nimeni nu s-a oprit din chefuit şi atunci s-au mutat în Fabric. Au găsit un mod de a ocoli această decizie, spunând că era valabilă doar pentru Cetate. Duminca se forma un fel de alai petrecăreţ care mergea spre Fabric.
În Fabric era veşnic un chef. Circulă multe poveşti despre cartierul acesta, poveşti neverificate, ca o istorie orală. De exemplu, în Fabric era şi foarte multă prostituţie şi se spune că erau babe care se vindeau pe un măr.
Cartierului Fabric, spre deosebire de Cetate, era un cartier în care se trăia intens.
 
„Fabricul este acum un cartier în care... se trăieşte. Necosmetizat, nu aşa de turistic ca centrul, dar foarte autentic.”
 
Acum se mai păstrează ceva din spiritul acesta în Fabric?
Acum nu se mai păstrează acea efervescenţă a Fabricului, însă este plin de comori ascunse şi este o plăcere să te plimbi şi să le descoperi cu un ochi atent. Are clădiri cu o arhitectură superbă, câteva au fost şi renovate, cum e Casa cu maimuţe. Sunt palatele în stil Secession vizavi de Parcul Poporului, nişte bijuterii de arhitectură. Pe unul dintre ele, Palatul Heymann, cel cu fetele cu lire, încă se găseşte o bornă care măsura nivelul apei în raport cu Marea Adriatică, care aminteşte că pe vremuri pe aici trecea un braţ al râului Bega. E casa cu barca. Şi Parcul Poporului, cel mai vechi parc din oraş. Apoi e Biserica Millenium care e impresionantă, iar în faţa ei se găseşte cea mai veche statuie din Timişoara a Sfântului Ioan Nepomuk.
Fabricul este acum un cartier în care... se trăieşte. Necosmetizat, nu aşa de turistic ca centrul, dar foarte autentic. Asta încerc să le prezint turiştilor. Pentru noi timişorenii, când ieşi în Piaţa Unirii de exemplu, te găteşti, îţi iei hainele bune, în schimb în Fabric vezi oameni care stau pe bancă în Piaţa Traian la o vorbă, oameni care au ieşit în şlapi la piaţă. Dar lipsesc baruri sau terase faine unde să mă opresc cu turiştii. E Fabrica de bere, dar e mai departe.
 
Ce spun turiştii când îi duci pe acolo?
Le place. Străinii apreciază poate mai mult decât noi farmecul unui astfel de cartier. Şi mie îmi place foarte mult Fabricul şi încerc să-l promovez. Ar fi nevoie de o revitalizare a lui. S-a încercat asta cu ocazia evenimentului Memoria cartierului meu, de acum doi ani, organizat de Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană, eveniment în care s-a dorit să fie implicaţi şi locuitorii din zonă, să participe activ la imaginea cartierului lor. Institutul Cultural Francez a realizat proiecţii de filme în Piaţa Traian. Şi în fiecare an se ţin Zilele Cartierului Fabric. Ar fi nevoie să se reaprindă în Fabric spiritul lui de pe vremuri, acea efervescenţă care, de exemplu, e acum în Piaţa Unirii.
 
Comentarii