X

„În România nu există niciun centru de urgență pentru victimele agresiunilor sexuale”

21 Oct 2015 | scris de Aura Clara Marinescu | București
  • „În România nu există niciun centru de urgență pentru victimele agresiunilor sexuale”
    Andreea Braga
  • „În România nu există niciun centru de urgență pentru victimele agresiunilor sexuale”
    Photographer:Zora Iuga / Andreea Braga

4,60 rating / 5 voturi
Review Merg.In

După ora 16.00 ajungi acasă. Soţul a avut zi liberă. Prima întrebare pe care ţi-o adresează este: ai luat pâine? Dar până să auzi întrebarea, te trezeşti cu un pumn în faţă.

Ai dormit o săptămână la mama după o ceartă. Partenerul te convinge într-un final să te întorci acasă, dar scenariul se repetă: începe să te înjure. Ai uitat să-i laşi o cămaşă călcată dimineaţa. Nu-i nimic, te calcă el în picioare.

Nu-ţi dă bani de cheltuială pentru alimente. „Idioato, ce vrei tu să faci cu atâţia bani!?”

Profesorul de economie de la facultate rânjeşte, de unul singur, complice, când i-ai pus o întrebare despre statistici despre sistemul bancar din UE.

Mergi pe stradă. Din grupul de constructori aflaţi în pauza de masă, cu salamul feliat pe hârtie, se aude: „Domnişoară, vrei să ne...?”

 
Toate sunt exemple de agresiune - fizică, verbală, economică, sexuală - asupra femeii. În realitate, sunt mult mai multe exemple şi mai complexe, sunt multe femei rănite. Despre toate acestea am stat de vorbă cu Andreea Braga, o bucureşteancă ce face auzite vocile femeilor şi se implică cu sufletul în tot ce întreprinde, o luptătoare. Cu Andreea vă puteţi întâlni sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 14.00, în Piaţa Victoriei, unde va fi scena de desfăşurare a marşului „Împreună pentru siguranţa femeilor!”
Organizatorul manifestaţiei este „Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor”. Acțiunea are loc în cadrul proiectului „Dezvoltarea și consolidarea Rețelei pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor”, finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.
 
Pentru început, pentru ca să te cunoască cititorii, cine eşti dumneata, Andreea Braga?
Sunt membră a Centrului FILIA, o organizație neguvernamentală feministă, care desfășoară activități de cercetare, advocacy și activism pentru promovarea egalității de gen, a egalității de șanse, pentru reprezentarea intereselor femeilor la nivel de politici, pentru prevenirea și combaterea tuturor formelor de violență împotriva femeilor și pentru multe altele care presupun reducerea inegalităților dintre femei și bărbați. 

De ce organizaţi acest marş?
Vrem să atragem cât mai mulți oameni care, prin participarea la marșul „Împreună pentru siguranța femeilor”, să transmită un mesaj public că sunt solidari cu femeile care au fost agresate și că sancționează toate formele de violență împotriva femeilor. Sperăm să încurajăm reacțiile individuale, astfel încât, atunci când o persoană este martoră la un act de violență, să condamne moral sau simbolic fapta, să intervină, să sune la poliție, să facă ceva, orice care să condamne agresiunea, iar agresorul să înțeleagă că ceea ce face este greșit. Atât timp cât noi nu vom reacționa la nivel individual și vom închide ochii la violența împotriva femeilor, nu va exista presiune publică la nivelul societății care să schimbe normele sociale ce tolerează violența împotriva femeilor, iar această problemă nu va fi prioritară pe agenda publică. Din păcate, nu auzim politicieni sau reprezentanți ai mass-media să dezbată despre bugetele alocate serviciilor pentru victimele violenței împotriva femeilor, despre lipsa persoanelor specializate în lucrul cu victimele, despre obstacolele diferite pe care le întâmpină victimele în funcție de statutul economic, de rezidență, de nivelul de educație, de prejudecățile pe care oamenii le au cu privire la victimele de etnie romă sau de altă etnie, despre lipsa adăposturilor, despre faptul că nu există încă un ordin de protecție de urgență și despre multe alte probleme cu care victimele se confruntă. 

Vă aşteptaţi să vi se alăture un număr mare de militanţi, militante?
Sperăm să se alăture cât mai mulți oameni, ca să arătăm că suntem solidari și că sunt multe persoane care condamnă violența împotriva femeilor. Am transmis invitații către reprezentanți ai ambasadelor, societății civile și instituțiilor publice, să transmită un mesaj în cadrul Campaniei „Împreună pentru siguranța femeilor” și ne-am bucurat să vedem că sunt mulți oameni care s-au alăturat și care vor participa și la marș. O parte din înregistrări pot fi vizualizate la adresa violentaimpotrivafemeilor.ro. În continuare înregistrăm mesaje cu persoane care doresc să se alăture cauzei noastre. 

Care sunt principalele probleme pe care le semnalaţi prin acest marş?
Organizăm acest marș pentru că am ajuns să privim violența ca pe ceva firesc sau cel mult ca pe o problemă privată în care nu trebuie să intervenim. Pentru că alegem să închidem ochii, iar violența împotriva femeilor continuă pentru că nu condamnăm comportamentul agresorilor atunci când suntem martori, nu punem presiune asupra lor să se oprească, nu le spunem că ceea ce fac este greșit. Pentru că în fiecare zi suntem martori la diferite forme de agresiune asupra femeilor, agresiuni care nu sunt sancționate nici de comunitate, nici de statul român. Pentru că ordinul de protecție continuă să rămână un instrument legal care nu oferă siguranță reală victimelor violenței, deși a fost introdus în anul 2012. Pentru că una din trei femei a trecut cel puțin o dată în viață printr-o formă de violență, ca să citez din raportul pe 2014 al Agenţiei pentru Drepturile Fundamentale a UE - FRA. 

Cum aţi vrea să se implice oamenii în această campanie?
Se pot implica prin participarea la marș. Îi invităm să aducă pancarte sau banere cu mesaje împotriva violenței asupra femeilor. Pentru a susține campania, pot transmite un mesaj video, foto sau scris, prin care să condamne violența împotriva femeilor. Mesajele pot fi postate online sau pe pagina de Facebook a marșului – „Împreună pentru siguranța femeilor”! 

Credeți că se va schimba ceva prin aceste acţiuni? Vă va auzi cineva?
O astfel de acțiune publică, la care participă multe persoane, cât și faptul că s-au alăturat campaniei reprezentanți ai ambasadelor, societății civile și ai instituțiilor publice ne oferă încredere că lucrurile se pot schimba și că există mulți aliați pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor. Prin mesajele transmise și prin prezența la marș sperăm să aducem această problemă pe agenda publică și să deschidem dezbaterile despre politicile publice din domeniu, cât și despre rolul pe care fiecare dintre noi îl jucăm în combaterea tuturor formelor de violență împotriva femeilor. 

Există, din punct de vedere legislativ, vreun pericol în ceea ce priveşte drepturile femeilor abuzate? Care sunt hibele legislaţiei în domeniu?
Sunt foarte multe lucruri de spus aici. În primul rând, la nivel de familie, comunitate, societate există foarte multe prejudecăți despre victime și agresori, cât și tendința de a blama victimele - sigur a făcut ea ceva, nu a gătit, nu a spălat, l-a înşelat, pentru că vine dintr-o familie dezorganizată, asta se întâmplă numai în mediul rural, în rândul persoanelor cu un nivel de educație scăzut, într-o altă cultură - și de a găsi scuze agresorilor - probabil era beat, probabil era nervos, doar nu o bătea degeaba. Nimic nu justifică agresiunea, victima nu este vinovată. Iar oameni care au prejudecăți intră în contact cu victimele și cu agresorii, în calitate de medici, asistenți sociali, consilieri, polițiști, avocați, judecători, procurori, iar aceste prejudecăți se transpun în felul în care reacționează și interacționează cu victimele și cu agresorii.
În ceea ce privește hibele legislației, problema pe care o resimțim ca fiind cea mai importantă este faptul că nu există ordin de protecție de urgență în cazul violenței împotriva femeilor în familie. Monitorizarea realizată de Asociația Transcena ne arată că media la nivel național este de 37 de zile până la emiterea unui ordin de protecție. În aceste 37 de zile, victimele nu sunt în siguranță. De altfel, nu știm exact cum se aplică ordinul de protecție emis de instanță de către poliție, dacă monitorizează agresorul pe toată această perioadă în care ordinul de protecție este valabil. Din experiența colegelor noastre din Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, știm că încălcarea ordinului de protecție are loc numai atunci când victima este iar agresată, însă nu știm ce se întâmplă dacă agresorul se apropie de victimă mai mult decât este specificat în ordinul de protecție. În foarte multe județe nu există adăposturi pentru victimele violenței în familie sau servicii pentru agresori.
Însă nu vorbim numai de violență între parteneri, există și agresiuni sexuale - în continuare nu există în România niciun centru de urgență pentru victimele agresiunilor sexuale. În spațiul public, femeile sunt agresate sexual pe stradă, la locul de muncă sau în universități există hărțuire sexuală. În continuare, aceste forme de violență rămân invizibile. Dacă nu există prevederi și sancțiuni clare și o politică fermă de descurajare a acestor forme de violență, agresiunile vor continua. 

Din experienţa ta, ce fel de femei sunt supuse diverselor forme de violenţă?
Din păcate, violența împotriva femeilor este extrem de extinsă. Una din trei femei se confruntă cu o formă de violență de-a lungul vieții, arată raportul pe 2014 al FRA. Fiecare dintre noi cunoaște cel puțin o femeie care a fost victimă a unei forme de violență, asta dacă nu am trăit chiar noi sau o persoană apropiată o agresiune fizică, psihică, sexuală, socială sau economică. În ciuda prejudecăților, violența împotriva femeilor există indiferent de vârstă, de mediu de rezidență, de etnie, de educație, de apartenență religioasă și oricare dintre noi putem fi victime ale unei forme de violență.
 
Care este principalul motiv sau motivele pentru care se ajunge la astfel de acte?
Trăim într-o cultură în care învățăm de mici că femeile și bărbații nu sunt egali, chiar dacă în Constituție este precizat acest lucru. Învățăm în familie și în comunitate că bărbații sunt deținătorii autorității, că ei sunt cei care iau deciziile. Există niște prescripții culturale prin care învățăm ce trebuie să faci și ce responabilități ai ca femeie și ce trebuie și cum trebuie să fii ca bărbat. Femeile trebuie să fie ascultătoare, supuse, cuminți, harnice și le sunt atribuite responsabilități în spațiul privat, privind activitățile de îngrijire a dependenților, cât și a casei, în timp ce bărbații trebuie să fie puternici, încrezători, competitivi, războinici. Toate acestea se transpun la nivel de societate în reprezentarea scăzută a femeilor în funcții de decizie, în politică, în spațiul public. În plus, sunt întărite de reprezentările femeilor în mass-media, ca obiecte sexuale, ca decor, în timp ce bărbații sunt prezenți ca voce, ca autoritate. Valorizarea diferită a femeilor și a bărbaților și normele patriarhale de la nivelul societății creează relații inegale de putere între aceștia. Violența se manifestă atunci când aceste relații inegale trebuie reîntărite, reconfirmate, legitimate, pentru a disciplina și a controla femeile. 

Ce să facă, în primul rând, o femeie care a fost abuzată?
Să știe că nu este vina ei, să se informeze despre cum o poate ajuta legea, să sune la poliție, să meargă la urgențe, să elibereze certificat medico-legal, să își obțină un ordin de protecție. 

Potrivit unui sondaj legat de cazul violului de la Vaslui, 65,6% dintre cei chestionaţi consideră că vina aparţine în exclusivitate celor şapte tineri condamnaţi, 24,5% spun că vina aparţine şi celor şapte agresori, şi victimei, iar 2,2% declară că vina aparţine victimei. Procentul non-răspunsurilor este de 7,8%. De ce crezi că 7,8% nu răspund în astfel de cazuri, iar 2,2% cred că vina este a victimei? Mi se pare un procent mare.
Procentele sunt mari tocmai pentru că tendința este de a fi indiferenți față de un caz de violență, de a nu interveni, de a nu face din asta problema noastră. 2,2% cred că este vina victimei, iar aproape una din patru persoane (24,5%) cred că este vina atât a agresorilor, cât și a victimei, ceea ce este cu adevărat alarmant, iar acest lucru este o dovadă că blamarea victimei și justificarea comportamentului agresorilor reprezintă un fenomen foarte extins. 

De ce trebuie ca toată lumea să ia atitudine? Crezi că cetăţenii sunt astăzi, în 2015, mai receptivi la astfel de cauze sociale?
Pentru că cine nu reacționează este complice cu agresorii și permite ca astfel de comportamente să continue. Poate că în 2015 oamenii ajung mai repede la informație și pot înțelege mai bine cauzele, contextul, obstacolele existente în situațiile de violență împotriva femeilor. Tototdată, mi se pare că suntem foarte departe de ceea ce eu aș considera ca fiind o societate în care femeile să trăiască în siguranță acasă, cât și pe stradă, la locul de muncă sau în universități, iar actele de violență să fie excepția, și nu regula.
Comentarii