X

„Cineva să-și asume să plaseze poezia oriunde”

05 Aug 2016 | scris de Laurentiu Ciprian Tudor | Brașov
  • „Cineva să-și asume să plaseze poezia oriunde”
    Foto: Laurențiu-Ciprian TUDOR
  • „Cineva să-și asume să plaseze poezia oriunde”
    Foto: Laurențiu-Ciprian TUDOR
  • „Cineva să-și asume să plaseze poezia oriunde”
    Foto: Laurențiu-Ciprian TUDOR
  • „Cineva să-și asume să plaseze poezia oriunde”
    Foto: Laurențiu-Ciprian TUDOR
  • „Cineva să-și asume să plaseze poezia oriunde”
    Foto: Laurențiu-Ciprian TUDOR
  • „Cineva să-și asume să plaseze poezia oriunde”
    Foto: Laurențiu-Ciprian TUDOR
  • „Cineva să-și asume să plaseze poezia oriunde”
    Foto: Laurențiu-Ciprian TUDOR
  • „Cineva să-și asume să plaseze poezia oriunde”
    Foto: Laurențiu-Ciprian TUDOR
  • „Cineva să-și asume să plaseze poezia oriunde”
    Foto: Laurențiu-Ciprian TUDOR
  • „Cineva să-și asume să plaseze poezia oriunde”
    Foto: Laurențiu-Ciprian TUDOR
  • „Cineva să-și asume să plaseze poezia oriunde”
    Foto: Laurențiu-Ciprian TUDOR
  • „Cineva să-și asume să plaseze poezia oriunde”
    Foto: Laurențiu-Ciprian TUDOR
  • „Cineva să-și asume să plaseze poezia oriunde”
    Foto: Laurențiu-Ciprian TUDOR

4,40 rating / 5 voturi
Review Merg.In

În cartierul Valea Cetății (Răcădău), în apropierea parcului (Parcul Trandafirilor) există un șir lung de trepte care duc spre vârful carierei și spre str. Dobrogeanu Gherea. Ei bine, pe aceste scări (mai clar pe 117 contratrepte) au apărut zugrăvite versuri din Andrei Mureșanu, Mihai Eminescu, Șt.O. Iosif, Geo Bogza, Ion Sassu-Ducșoara, Ștefan Baciu ș.a.m.d. Vorbim despre poezie și despre acest inedit proiect cu inițiatorul său: scriitorul Adrian Lesenciuc.

 

De unde ți-a venit ideea unui astfel de proiect? Ce te-a inspirat și ce vrea această inițiativă? Câtă nevoie este de poezie în viața cetății, în viața omului de azi?

Nu pot vorbi despre un orizont clar al ideilor. Mă gândesc de multă vreme că între literatură și oameni prăpastia se lărgește. Literatura nu își poate onora promisiunea salvării în zilele noastre. Cultura audiovizualului s-a instaurat, treptat, în locul culturii scrise. Orele de literatură romană din școala mai degrabă îi îndepărtează pe copii de bucuria lecturii decât să îi apropie, atâta vreme cât memorarea unor comentarii literare a rămas practica principală în vânarea unor note bune la examenele de finalizare a ciclurilor gimnazial și liceal. Câți tineri se mai întorc cu bucurie să îl descopere pe Ion Barbu, de pildă? Probabil doar cei foarte puțini, care aleg să se pregătească în domeniul literelor în universitate. Și dintre aceștia, doar cei care descoperă în Barbu, pentru că l-am luat drept exemplu, o promisiune a construirii unui univers interior. Dar Barbu nu promite. El dezvăluie în timp. Iar realitatea aceasta, a îndepărtării treptate a literaturii de oameni, conduce la o cerere foarte mică de carte. Se cere, în librării, îndeobște cartea care promite pași spre succes, cartea de motivare, în general lectura facilă după o zi cel puțin încărcată de stres, dacă nu obositoare de-a dreptul. Dacă mai luăm în calcul că se scrie mult, foarte mult, în unele cazuri mai mult decât se citește, piața de carte se clatină, tirajele sunt mici, autorii devin neimportanți ca valoare de piață indiferent de valoarea lor estetică. Cum ai putea să aduci, în asemenea condiții, literatura în proximitatea omului? A omului obișnuit? Să vorbești despre promisiunea creării unei lumi interioare, pe care omul nici nu îndrăznește să și-o închipuie? Nu! Doar instaurându-te în viața lui. Urmărindu-i pașii. Lăsându-l să găsească, acolo unde se refugiază în clipele de liniște, promisiunea dezgolită de văluri ideologice. Să găsească literatura și să înțeleagă că ea nu înseamnă obligația goală a memorării unui comentariu pentru o notă care s-ar putea să conteze în viața lui. Pentru că literatură înseamnă și sutele de pagini între copertele cărții, și zecile de cărți de pe un raft, și multitudinea de rafturi dintr-o bibliotecă, dar și patru versuri ivite în fața ochilor în momentul în care mintea și inima ta sunt pregătite să le primească. Întreaga literatură se poate deschide printr-o fereastră îngustă a patru versuri, dacă privitorul zărește lumina din ea. Rareori o va zări la școală, din pură întâmplare în alte contexte, dar atunci când este pregătit să vadă frumosul, când se plimbă, când povara cotidianului nu-l apasă, poate să găsească poezia oriunde. Și atunci trebuie ca cineva să-și asume să plaseze poezie oriunde. De la aceste gânduri am plecat. Și de la versuri mâzgălite pe trepte la Polignano a Mare, în sudul Italiei, pe care le-am primit cu bucuria unei revelații. Și de la anterioarele mele tentative de a coborî poezia în stradă, fără să fiu nevoit să cobor limbajul poeziei la limbajul străzii.

Ce impact crezi că poate avea acest proiect? Cum te gândești să îmbogățești acestă idee?

În timp ce zugrăveam scările s-au oprit zeci de oameni să citească. Am zărit o rază de bucurie pe fețele lor. Am fost întrebat ce fac și felicitat pentru idee. Cineva m-a oprit și mi-a spus: “Bine, maică, v-a trimis să scrieți aici, dar de măturat cine ne mătură scările?”. Acele trepte sunt pășite zilnic probabil de sute de oameni care trec Dealul Melcilor spre a ajunge în centru. Un zâmbet pe chip, oprirea din mers pentru a citi versurile înseamnă pentru Brașov mai mult decât o carte de versuri cumpărată doar de cei puțini care sunt prezenți la lansări și recitaluri. Tinerii cartierului își plimbă prietenele seara pe lângă versurile clasicilor dedicate Brașovului. Cui și cum te-ai putea adresa mai frumos decât îndrăgostiților care sunt dispuși să evadeze prin ferestrele poeziei? Mai ales în serile orașului în care poluarea luminoasă a ucis stelele și nu-ți rămâne decât să ți le imaginezi, dincolo de pâclă? Acest impact este cel mai mare, cel mai important. Este adevăratul impact. Evident, proiectul presupune o luare în considerație a unor numere consistente de beneficiari direcți și indirecți, presupune conturarea unui public țintă care să fie afectat pozitiv de proiect – dar nu despre acest impact este vorba. Ceea ce se lipește de suflet este incomensurabil. Cum o să îmbogățesc proiectul? Am multe idei. Dar visez, uneori, că fiecare dintre noi va lua într-o zi vopsea și pensule, sau spray-uri, sau cretă, sau nu contează ce, și va scrie pe ziduri, pe contratrepte, pe străzi, poezie. E un vis. Doar un vis. Dar asemenea proiecte îmi permis să visez astfel, la un Brașov al poeziei.

Înainte a fost revista murală „Aisberg”, acum aceste trepte, știu că ești pasionat și priceput la poezie vizuală...cum și ce modalități noi de a aduce versul la ochii omului de azi ar mai exista?

Revista “Aisberg” s-a născut la Cluj-Napoca în 1990, la inițiativa lui Horia Muntenuș și a lui Ioan Viorel Bădică. După o perioadă de stagnare, proiectul a fost reluat în 2005, sub coordonarea aceluiași Horia Muntenuș, împreună cu mine și cu Alexa Gavril Bâle. A apărut până în 2008, ca revistă transilvăneană de avangardă (Brașov – Cluj-Napoca – Baia Mare), promițând să mențină direcția de acțiune proiectată încă de la început: întoarcerea prin avangardă la tradiție, la sistemele autohtone de valori. Dar și de această dată revista nu s-a putut menține pe piață, chiar dacă printre numele celor care au semnat în paginile sale s-au numărat Luigi V. Bambulea, Mariana Bojan, Hanna Bota, Aurel Ion Brumaru, Virgil Bulat, Adrian Mihai Bumb, Viorel Cernica, Theodor Codreanu, Ion Constantinescu, Lucia Dărămuş, Daniel Drăgan, Sorin Grecu, Mona Mamulea, Ion Mureşan, Marcel Mureşeanu, Mircea Popa, Teofil Răchiţeanu, Flavia Teoc, Teodor Vidam, Constantin Zărnescu etc. În 2012, cu sprijinul Centrului Cultural „Reduta”, am găsit potrivită ieșirea în spațiul public în manieră neconvențională, printr-o serie murală, cu pagini format A2, afișate pe principalele monumente istorice ale Brașovului, propunând un traseu de lectură suprapus unui itinerariu turistic. În primul număr din noua serie notam: „Proiectul RMΛ (n.a.: Revista Murală Aisberg) se bazează pe reînvierea unei tradiţii avangardiste a „revistei murale”, pus în aplicare pentru prima dată în noaptea de 25 noiembrie 1921 de tânărul Jorge Luis Borges, proaspăt întors în Buenos Aires. Ideea înfiinţării unei „reviste murale” în Buenos Aires, intitulată Prisma, a constituit o modalitate creativă de promovare a mişcării avangardiste într-un spaţiu cultural dominat de decadentism, constituind calea prin care principiile mişcării ultraiste spaniole au pătruns în Argentina.” Cele 12 numere murale, publicate până în 2015, au erodat tocmai spiritul avangardist, „Aisberg”-ul s-a topit la căldura indiferenței și revista a dispărut firesc, lăsând un gol în peisajul sărăcit al publicațiilor culturale în Brașov în ultimii ani, dar și o idee a expunerii, a aducerii literaturii spre un public care evită să intre în librării, în spațiile în care se lansează cărți, de pildă. Din păcate, acea idee a expunerii n-a fost reluată. Inițial eu visam paginile „Aisberg”-ului în stațiile de autobuz din oraș. Dar ideea a fost considerată a fi prea îndrăzneață… Probabil ar fi luat locul unor reclame, a unor afișe care produc bani. Despre poezia vizuală? Da, „Aisberg”-ul era și un spațiu al publicării poeziei vizuale. Am intrat în contact cu cei mai importanți reprezentanți ai genului și am prezentat în paginile revistei literatură vizuală universală de prim raft, într-o rubrică coordonată de profesorul universitar brazilian Jorge Luiz Antonio, cu o remarcabilă teză de doctorat în domeniul poeziei vizuale: Ana Maria Uribe, John M. Bennett, E.M. de Melo e Castro, David Daniels, Avelino de Araujo, Wlademir Dias-Pino, Hugo Pontes, Edgar Antonio Vigo etc. De altfel, în 2006 am publicat prima lucrare românească de istorie a literaturii vizuale („Poezia vizuală”, Editura Antet), iar în 2012 am tradus și publicat poeme ale scriitoarei din Buenos Aires, Ana Maria Uribe („Tipoeme și anipoeme”, Editura Arania), cu un cuvânt însoțitor semnat de profesorul Antonio. Și „Aisberg”-ul, și „Poezia vizuală”, au făcut obiectul cercetării în cadrul studiilor universitare de doctorat. Îmi vine în minte o teză coordonată la Facultatea de Litere a Universității din București de profesorul universitar Ion-Bogdan Lefter, intitulata „Verbo-iconicul (vizualul) în literatura română de avangardă și experiment”, în care revista și cartea au fost aplicat analizate. Ce modalități ar mai exista? Multiple! Dacă vom gândi poezia, odată scrisă, ca rupându-se de autorul ei, în raport cu finalitatea interacțiunii ei cu cititorul, vom găsi mereu posibilități prin care să îl găsim pe cititor acolo unde poate și îi face plăcere să citească, să o „viziteze” cu privirea.

La ce năstrușnicii te-ai mai gîndit? Ce mai urmează?

Poezia în interacțiune cu cititorii, adusă acolo unde cititorii ar putea-o aprecia, nu s-a produs doar prin zugrăvirea contratreptelor din Răcădău. Și nici numai prin revista-afiș publicată în tiraj de un exemplar și expusă la intrările în monumentele istorice ale orașului, în cele 16 pagini, pe itinerariul: Centrul Cultural Reduta (1) – Casa Sfatului (2) – Muzeul Casa Mureşenilor (3) – Poarta Ecaterina (4) – Poarta Şchei (5) – Bastionul Ţesătorilor (6) - Bastionul Postăvarilor (7) – Turnul Lemnarului (8) – Turnul Vânătorilor (9) – Apeductul Christian Kertsch (10) – Turnul Funarilor (11) – Turnul Artelor (12) – Turnul Negru (13) – Turnul Alb (14) – Bastionul Graft (15) – Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” (16). În 2013, de pildă, am inițiat o acțiune în parteneriat cu Asociația Culturală „Libris” / Librăria „Șt.O. Iosif”, prin care am distribuit, la vânzarea de carte, în tiraje consistente (200 exemplare pentru fiecare autor), flyere de prezentare a membrilor filialei: Aurel Ion Brumaru, Liviu Comșia, Daniel Drăgan, Gheorghe Lupașcu, Claudiu Mitan, Ovidiu Moceanu, Cristian Muntean, Dumitru Nicodim, Vasile Oltean, acad. Alexandru Surdu, Ion Topolog etc. Flyerele conțineau fotografia scriitorului și o scurtă prezentare bio-bibliografică, iar pe verso un text reprezentativ. Cum poți afla mai ușor despre un autor dacă nu așa, intrând într-o librărie și ieșind de acolo cu un flyer pe care să scrie Să ne cunoaștem scriitorii… O campanie de conștientizare coordonată de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Brașov și Asociația „Libris Cultural”? Mă gândesc la reluarea, într-o manieră ușor diferită, a campaniei de conștientizare a publicului brașovean de bogăția creației literare din oraș. Mă gândesc la extinderea zugrăvirii contratreptelor în Răcădău și în alte cartiere ale Brașovului, dar și la scrierea de versuri, în „antologii murale tematice”, pe zidurile orașului. Mă gândesc la evenimente multiart, năstrușnice, cum a fost, de pildă, proiectarea filmului documentar despre Brâncuși pe Casa Sfatului, într-o seară geroasă de februarie, în care mulțimea dârdâia la unison în Piața Sfatului, urmărind traseul ideatic brâncușian. Mai sunt multe alte idei, dar prefer mai întâi să fac și apoi să vorbesc.

Care au fost criteriile de alegere a autorilor și ale poemelor lor?

Pe contratreptele din Răcădău am ales să public o antologie tematică dedicată Brașovului. Așadar, versuri din clasici, dedicate orașului nostru. Am plecat de la ideea antologiei coordonate de Nicolae Stoie, „Brașovul în o sută de poezii”, dar am extins căutarea. Am publicat autori neincluși și multe versuri neincluse în antologia amintită. Criterii? O antologie obiectivă se poate face doar incluzând autori care au plecat dintre noi. Cred că un poet nu are nevoie de certificarea valorii sale în viață și de includerea în antologii subiective. Un versificator ocazional are nevoie, din când în când, de asemenea confirmări. De aceea criteriile au fost simple: numele celor care au plecat (doar ei) să fie importante în istoria literaturii române și poemele să fie dedicate Brașovului. Au rezultat, în această primă rundă, 117 contratrepte zugrăvite cu versuri semnate de Andrei Mureșanu, Mihai Eminescu, Șt.O. Iosif, George Coșbuc, Ion Minulescu, Lucian Blaga, Szemler Ferenc, Geo Bogza, Ion Sassu-Ducșoara, Ștefan Baciu, Eugen Jebeleanu, Nicolae Labiș, Darie Magheru și Aurel Marin.

Nu crezi că poeții s-ar fi putut supăra că versurile lor sunt călcate în picioare (au fost astfel de reacții pe facebook)?

Ba da. Nu au ezitat să apară reacții. Majoritatea pozitive. Le mulțumesc Angelei Nache-Mamier, Simonei-Grazia Dima, Evelinei Cîrciu, Doinei Cernica, Hannei Bota, Cristinei Bîndiu, Mihaelei Malea Stroe, lui Cătălin Dorian Florescu, Robert Șerban, Adrian Lăcătuș, Nicolae Corlat, George Bogdan, Virgil Diaconu, Liviu Ioan Stoiciu, Constantin Trandafir, Aurel Ion Brumaru pentru gândurile bune și sprijinirea proiectului. Îmi cer scuze celor pe care am omis să-i menționez. Mulțumesc, de asemenea, Primăriei Brașov, Grupului „Iubim Brașovul”/Consiliului de Onoare al Brașovului și Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” pentru ajutor. Dar au fost și reacții negative. Nu vreau să îi numesc pe cei care s-au supărat că nu au fost incluși. Sau pe cei care și-au exprimat dorința ca versurile lor să nu fie călcate în picioare. Nu cred că ar putea cineva călca pe contratrepte! În fine, nu contează. Vom continua să promovăm obiectiv autori emblematici ai Brașovului. Indiferent de generație și de filiație. Dar mai ales indiferent de maniera în care vom aduce literatura în proximitatea oamenilor, în clipele (puține) când s-ar putea apleca pe fereastra poeziei, spre a privi înăuntru.

 

Adrian Lesenciuc (născut la 21 august 1975, la Câmpulung Moldovenesc) este poet, prozator, critic literar. Este, de asemenea, conferențiar universitar doctor la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov. Este membru al filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2000 și președinte din 2013. Cel mai recent volum al său este Cartea de apă. Cu Borges, privind râul” (Cartea Românească, 2016).

 

 

Comentarii