X

Bucureștiul Liei Bugnar. Amintiri din Balta Albă și nu numai

02 Noi 2015 | scris de Andrei Crăciun
  • Bucureștiul Liei Bugnar. Amintiri din Balta Albă și nu numai
    Foto: arhiva personală a Liei Bugnar (Facebook)

5,00 rating / 3 voturi
Review Merg.In
Un interviu explicit despre orașul uneia dintre cele mai iubite artiste ale timpului nostru. Actrița, regizoarea, dramaturgul Lia Bugnar însăși.

Dragă Lia Bugnar, te întreb direct: ești din Balta Albă, dar liceul unde l-ai făcut?

Scumpe prieten, liceul l-am făcut în plin centru, la „Zoia Kosmodemianskaia” (n.r. – actuala „Școală Centrală”).

Pe la Grădina Icoanei, pe acolo, în frumusețe.

Da. Mai mult, din bancă de la mine se vedea în curte la Teatrul Bulandra; vedeam de acolo actori.

Asta a contribuit în vreun fel la formarea dumitale ulterioară?

Nici un pic. Cred că am fost de două ori la teatru în timpul liceului, deci nu făceam neapărat legătura.

Dar a mai rămas cineva din familia dumitale în Balta Albă? Te mai duci pe acolo, în minunata lume a copilăriei?

N-a rămas nimeni și, la un moment dat, m-am dus să văd blocul și am avut șocul să văd că blocul se scufundase, cam un metru jumate, în pământ. Și exact balconul nostru de la parter, că stăteam la parter noi, dispăruse, jumate, era în pământ deja, știi? Dacă poți să-ți închipui, arăta ca Turnul din Pisa.

Și cum se numește blocul ăsta?
Blocul PM20A. Strada Vlahiță, numărul 2.

Ce înseamnă Vlahiță ăsta? E un nume de om?
E un nume de om pe care cred că-l chema Vlahuță, de fapt.

Superb! O greșeală administrativă, probabil.
Așa era ea, strada noastră - Vlahiță, dar de fapt ar fi trebuit să se numească Vlahuță. Și cred că ăla era, domnul explorator. Alexandru Vlahuță, explorator. Dar nu, ea se numea Vlahiță, sărăcuța.

Când ai fost acolo ultima oară, atunci când ai văzut blocul ăsta scufundat?

Cred acum vreo paișpe-cinșpe ani.

Ai avut vreun motiv anume?
Nu, m-am dus să văd și atât. Oricum, prietena mea Maria Buză, din Balta Albă și ea, a stat mai mult timp decât mine acolo și mai mergeam la ea, după ce am evadat din cartier. Dar e foarte greu să ieși dintr-un cartier din ăsta, multicultural să-i zicem, și să ajungi în centru.

Dar care sunt obstacolele, ce bariere trebuie să treci?
Nu știu cum naiba, că absolut orice ți se întâmplă ți se întâmplă tot în zona aia – e ca o mlăștinoară care te ține și nu poți să ieși, ca niște nisipuri mișcătoare; nu știu cum să-ți explic, cam tot ce ți se întâmplă nu te scoate, adică nu pui gheara pe un tip care e în centru, nu – lucrurile se întâmplă cumva tot acolo, sau într-un cartier comparabil, gen Berceni.

Tu când ai ieșit, propriu-zis, din Baltă?
Eu știu dacă am ieșit cu adevărat? Din Balta Albă m-am dus prin alte cartiere la fel de sărăntoace, gen Militari, gen Berceni. Practic, cu harta iubirilor mele am bifat toată urbea. Te mutai unde te iubeai, practic.

Unde ți-a plăcut cel mai mult? Ți-a plăcut vreunul dintre cartierele astea?
Mie mi se par absolut hidoase, toate, dar dacă e, totuși, unul să-mi spună ceva, e Balta Albă – că acolo am crescut, acolo am amintirile, acolo au fost oameni pe care i-am iubit – urându-i, dar i-am iubit, știi? Presupun că toate sunt identice și toate au - în același timp - sosul lor, poveștile lor, dar acolo m-am nimerit eu. În Balta Albă.

Acum stai mai aproape de teatre. În centru, pe Regina Elisabeta, e altceva! Te boieriși.
Acum stau aproape de teatre și ăsta era unul dintre obiectivele mele – să pot să merg în locurile unde vreau, pe jos. Mi se părea fascinant să fii plasat într-un oraș și să nu mai fii nevoit să iei mijloace de transport în comun. De la „Zoia Kosmodemianskaia” până la mine, în Balta Albă, mergeam cu 311. Îmbătrâneam.

Era mult de mers?
Enorm. Și mie mi-e frică de înghesuială, sunt claustrofobă; și mi se făcea invariabil rău prin mașină. Și a fost coșmarul meu, să merg patru ani cu autobuzul 311. Acum, dacă vreau, merg oriunde fără mașină și fac maxim douăzeci de minute; bine, cu condiția elementară să nu vreau să merg în Balta Albă.

Când mergem la mare putem vedea vârful blocului în care a trăit în fragedă pruncie dramaturgul Lia Bugnar

De cinșpe ani n-ai vrut să mai mergi.
Nu prea, n-am ce să fac acolo. Mai văd, când merg spre mare, de fiecare dată când sunt și cu trupa, le arăt: „Uite, aici am stat eu! Uitați-vă, mă, că acolo a făcut dramaturgul Lia Bugnar școala generală!”.

Poți să pui o placă acolo.

Da, care se va scufunda, bineînțeles – că o să se pună acolo, la parter.

Dar se vede chiar pe drumul spre mare, putem viziona blocul în care a locuit dramaturgul Lia Bugnar, în copilărie?

Vârful blocului, da; și pe al Mariei Buză. Dar dacă te bagi un pic de tot cu mașina pe străduțe, ajungi acolo, instant.

Deci ai stat mai aproape de Constanța decât de centrul orașului.
Cam da, cam da. Așa a fost să fie, scumpe prieten, așa a fost să fie.

„Din Balta Albă m-am dus prin alte cartiere la fel de sărăntoace, gen Militari, gen Berceni. Practic, cu harta iubirilor mele am bifat toată urbea. Te mutai unde te iubeai, practic”.


 

 

 

Comentarii