X

Alex Axon: „Pentru mine, fotografia este gândită, lucrată și muncită”

02 Mai 2017 | scris de Andreea Leu | București
  • Alex Axon: „Pentru mine, fotografia este gândită, lucrată și muncită”
    Alex Axon
  • Alex Axon: „Pentru mine, fotografia este gândită, lucrată și muncită”
    "Hold my hand" / Alex Axon
  • Alex Axon: „Pentru mine, fotografia este gândită, lucrată și muncită”
    Fotografie din proiectul "Riding the Ghost Train" / Alex Axon
  • Alex Axon: „Pentru mine, fotografia este gândită, lucrată și muncită”
    Fotografie din proiectul "Urban Moods - Bicycles and Umbrellas" / Alex Axon
  • Alex Axon: „Pentru mine, fotografia este gândită, lucrată și muncită”
    Fotografie din proiectul "Urban Moods - Bicycles and Umbrellas" / Alex Axon
  • Alex Axon: „Pentru mine, fotografia este gândită, lucrată și muncită”
    Fotografie din proiectul "Water Moods" / Alex Axon
  • Alex Axon: „Pentru mine, fotografia este gândită, lucrată și muncită”
    Fotografie din proiectul "Winter Minimalism" / Alex Axon
  • Alex Axon: „Pentru mine, fotografia este gândită, lucrată și muncită”
    Fotografie din seria "Swan Lake" / Alex Axon

4,89 rating / 9 voturi
Review Merg.In

Alex Axon duce o viață dublă: pe de o parte este Chief Creative Officer la o companie IT și pe de altă parte caută continuu să se autodepășească și să performeze în fotografie. Primele premii câștigate cu propriile fotografii au fost în 2004. De atunci, an de an, mai adună cel puțin câte un premiu. Ne-am întâlnit într-o joi, în pauza lui de masă, și am stat de vorbă la o terasă banală din zona Pieței Alba Iulia despre fotografie și despre relația lui cu fotografia. Aceasta a fost a doua noastră întâlnire față în față – cu o lună în urmă ne văzuserăm pentru a-i propune să colaboreze cu noi pentru workshopul de fotografie și explorare Walk & Shoot. Și a acceptat; la fel cum a acceptat pe loc și acest interviu.

Amândoi aveam emoții: el pentru că se consideră o persoană nespontană, prin urmare interviurile față în față tind să-l sperie, iar eu pentru că acesta este primul meu interviu. Ne-am făcut curaj cu o limonadă și un Pepsi și am dat drumul la reportofon. Prima mea întrebare l-a dezarmat:

„Ai făcut vreo fotografie astăzi?”
„Nu”

Mi-a mărturisit că s-a plafonat în du-te-vino-ul acasă-birou-acasă și că deseori nu are timpul sau tragerea de inimă să ia aparatul în mână și să exploreze străzile Bucureștiului. Pentru că locuiește în București de când se știe, rareori mai găsește inspirație în oraș. Dar, uneori, orașul îl suprinde. Întreaga colecție foto „Platanus fruits” a pornit din pură întâmplare: trecea pe Splaiul Unirii și a văzut platanii care l-au inspirat și l-au făcut să se reîntoarcă acolo cu aparatul foto.

Fotografie din proiectul „Platanus Fruits"

 

Alex se autodescrie ca fiind o persoană foarte organizată. Iar cadrele sale sunt întocmai ca el: atent planificate și minuțios realizate.    

„Faza e că eu am terminat facultatea de calculatoare. Adică nu am făcut niciodată în cadrul facultății sau la alte cursuri ceva creativ. De aceea, eu de multe ori gândesc fotografiile, destul de… nu știu dacă matematic sau foarte riguros, dar gândesc bine cadrul înainte, știu ce vreau să fac și înainte să fac imaginea am deja în minte rezultatul”.

Îl inspiră noutatea. Dacă în București rareori își ia aparatul cu el pe străzi, în diversele lui călătorii nu ratează un moment pentru a fotografia. Pentru el, călătoria și zonele ne-explorate sunt oportunități fotografice pe care le abordează spontan, fără obișnuita-i planificare și ieșind din propria-i zonă de confort. De altfel, principalul îndemn pe care Alex l-ar da unui începător în ale fotografiei ar fi să „își iasă din găoace” și să treacă peste comoditate.

„Ce sfaturi i-aș da? Să experimenteze foarte mult. Să treacă peste chestiile astea de comoditate, de «hai bă că e târziu, să ne întoarcem». Eu nu prea sunt genul spontan, explorator și hai să fac chestii noi. Dar când am reușit să fac chestia asta, să merg un pic mai departe și să trec peste granițele mele, atunci mi-au ieșit cele mai faine poze”.

Fotografie din proiectul „Urban Moods - Bicycles and Umbrellas"

 

Alex a început să fotografieze cu aparat pe film. Se uita pe net la imagini care îi plăceau și încerca să facă fotografii mai altfel și mai mișto decât ce vedea. Primele concursuri la care a participat au fost în 2004: la See Orange a luat locul I și la „Salonul Național de Fotografie Fotogeografica” a luat locul al III-lea. Râzând, mi-a spus că principalul motiv pentru care a trimis fotografii la aceste concursuri a fost să vadă dacă e ceva de capul lui. Și a fost. Premiile primite atunci, dar și mai târziu – spre exemplu, a luat de mai multe ori marele premiu la Salonul Național de Fotografie Turistică și a câștigat medalii de aur și argint la Concursul Național Fotograful Anului – i-au dat încrederea necesară să continue și să încerce să fie și mai bun.

Fotografie din proiectul „Falling Series"

 

Recunoaște că este un outsider al lumii fotografilor. Nu a făcut cursuri de fotografie, se încurcă atunci când îl întreb care-i sunt fotografii preferați și se autocaracterizează ca fiind „foarte incult și ignorant” în privința studiului altor fotografi. În același timp, de-a lungul întregii discuții, a subliniat munca pe care o depune pentru fotografie: încearcă permanent să experimenteze compoziții și tehnici noi, își face foarte riguros documentarea pentru orice proiect fotografic și vrea permanent să se autodepășească. Internetul și practica au fost prietenii lui cei mai buni în fotografie. Și, cel mai important, consideră că mai are destule de învățat. Este un perfecționist.

În continuare descopăr chestii și urmăresc tot felul de tutoriale. De exemplu, la un moment dat, mă uitam pe nu știu ce site la partea de iluminat, blitzuri și alte echipamente. Mă uitam la cum faci o fotografie în aer liber cu trei blitz-uri ca să iasă nu știu ce chestie. Adică, mi se pare în continuare, că am destul de multe de învățat”.

Recent, a devenit unul din voluntarii proiectului educațional „Ajungem Mari”. Împreună cu un coechipier, merge la un centru de plasament din zona Metalurgiei și predă fotografie unui grup de copii cu vârsta de aproximativ 10 ani. Mi-a povestit emoționat că atunci când a intrat în centru  „a sărit droaia de copchii pe mine”. A vorbit mult despre ei și a caracterizat prima sesiune pedagogică drept „haos” pentru că, la cât de organizat este el, copiii l-au scos din aria de confort nebăgând în seamă planul pe care Alex îl avea pentru ora respectivă. Dar atunci când l-am întrebat dacă se mai duce, a spus un „da” hotărât.

„Au luat copiii aparatele, au început să facă poze și noi eram… «Ok, hai să facem poze, să vă arătăm niște chestii interesante. Să-i faci tu (n.r. – i se adresa unuia dintre copii) poze Melisei în spatele acelui ursuleț» și nu știu ce. Adică, nu mai era în nici un caz «hai să vedem cum iese poza asta dacă o faci cu lumina de la geamul ăla în față și cum iese dacă faci invers». (…) De obicei se pozau între ei și am încercat să le arătăm pe pozele deja făcute cum ar fi putut să iasă mai bine. Chestii simple – adică, «uite, l-ai pozat pe Marin aici; ar fi fost mult mai bine să te apropii un pic de el, să scoți din cadru prizele sau ușa de acolo și uite că ar fi fost un cadru mult mai drăguț, în care Marin ar fi ieșit mai bine». Mi-a ieșit cât de cât chestia asta”.

Proiectele lui preferate sunt cele mai recente: Falling Series și Riding the ghost train. Motivele sunt simple – îi place cum au ieșit, dar cel mai mult îi place că a depus mult efort pentru ele (organizare, logistică, documentare etc.) și i-au ieșit cum a vrut. Funcționează de altfel pe niște principii destul de simple: Fotografiază pentru că îi place, este o pasiune, și fotografiile mai vechi care nu-i mai plac, pur și simplu zboară de pe axon.photo. Gândește mai degrabă în proiecte fotografice și, chiar dacă de multe ori s-a gândit la scopul cu care fotografiază, încă nu a găsit un „scop palpabil”.

„Nu mă gândesc niciodată că aș vrea să transmit celorlalți ceva prin fotografiile mele, spre exemplu că am eu niște sentimente, emoții sau gânduri pe care vreau să le comunic prin intermediul acestei arte. Nu. Pentru mine, fotografia este mai mult o chestie lucrată, gândită, muncită Da, știu. Boring!” (râde)

Fotografie din proiectul „Riding the ghost train"

 

În ton cu firea lui și abordarea lui în fotografie, Alex deja planifică ce va face la workshop-ul de fotografie și explorare urbană „Walk & Shoot #7”, în cadrul căruia va fi fotograf coordonator al unei grupe de maximum 12 participanți pasionați de fotografie. L-a atras foarte mult traseul workshop-ului (cartierul Giulești Sârbi și Fortul 10 Leordeni) și este foarte entuzismat pentru că simte că îl reprezintă conceptul workshop-ului. Acum, așteaptă să vadă ce oameni se înscriu și ce nivel de cunoștințe pentru a-și pregăti introducerea teoretică. Vrea ca aceasta să fie cât mai aplicată, așa că va vorbi despre noțiuni folositoare în condițiile în care se vor afla participanții pe traseu (lumină naturală, lumină difuză, subiecte în mișcare etc.).

Mă atrage partea asta, în care nu neapărat îi învăț pe alții chestii tehnice, ci le dau așa, o viziune asupra unui proiect fotografic, cum să gândești anumite cadre, ce înseamnă să faci un research, să studiezi subiectul, să te duci acolo și să poți prevedea nșpe mii de alte chestii (…). Sunt sigur că o să plece cu niște imagini interesante și că o să descopere locuri noi. Asta e ideea, să fie ceva nou pentru ei și din punct de vedere al experienței, dar și din punct de vedere fotografic. Asta ar fi. Pentru asta aș chema oamenii la Walk & Shoot”.  

Comentarii