X

Căminul Institutului medico-farmaceutic

03 Oct 2017 | scris de Asociația Harmony, Filiala
  • Căminul Institutului medico-farmaceutic

Splaiul Independenței 46-48, Sector 5, București 5,00 rating / 1 voturi
Review Merg.In

O clădire din secolul al XIX-lea poate fi văzută pe cursul râului Dâmbovița, pe Splaiul Independenţei din Sectorul 5. Este cunoscută cu denumirea de Căminul Institutului medico-farmaceutic şi a fost inclusă pe lista monumentelor istorice.

Deasupra intrării este gravat „Societatea Studenților în Medicină”. Această organizaţie a apărut la 1875, la scurt timp după înfiinţarea Facultăţii de Medicină din Bucureşti, şi avea ca scop colaborarea ştiinţifică într-o perioadă în care informaţia legată de medicină nu ajungea în toate colţurile continentului.

Avea să fie înfiinţată de Nicolae Manolescu, pe atunci student, devenit apoi medic oftalmolog.

Nu toţi studenţii puteau pune mâna pe tratate ştiinţifice străine. „Din această cauză se născu ideea unei mici societăți unde fiecare să aducem cărțile ce aveam, ca să le putem citi cu toții. Ideea aceasta o spusei lui Istrati, Boicescu, Argeșeanu, Manicea, Steuceanu, Butărescu, Filibiliu, Pastia, Bejan și alții, astfel că la 1 ianuarie 1875 am pus bazele Societății Studenților în România, prima societate de studenți din România” – îşi explica Nicolae Manolescu demersul.

Activitatea organizaţiei a fost suspendată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi reluată abia după Revoluţia din decembrie 1989.

 

 

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2017.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

Detalii
Venue name: Căminul Institutului medico-farmaceutic
Adresa: Splaiul Independenței 46-48, Sector 5, București
Telefon
Website:
Program
Comentarii