X

Conceptual Lab

21 Dec 2016 | scris de Merg În
  • Conceptual Lab
  • Conceptual Lab
    O lectură de poezie
  • Conceptual Lab
    scriitoare și cititori după o lansare de carte

Dionisie Lupu 56, București 5,00 rating / 1 voturi
Review Merg.In

Întâlniri cu artiști contemporani într-un laborator de idei în centrul Bucureștiului

Dacă vă doriți să faceți cunoștință cu artiști contemporani, poeți, pictori, actori, performeri culturali, îi puteți întâlni periodic într-un spațiu primitor, din chiar centrul Bucureștiului, aflat în apropiere de Grădina Icoanei. Și asta datorită unui proiect amplu, original și necesar: Conceptual Lab.

Deseori, trecând prin Piața Revoluției, am admirat lucrările expuse pe gardul Palatului Regal. Arta a coborât în stradă, și asta nu de ieri, de azi. O vedem și o simțim zilnic, oriunde ne-am îndrepta privirea. De la deja banalul și controversatul graffiti la expoziții complexe de pictură, sculptură, fotografie, concerte de operă, proiecte literare în spațiul public. În orașele mari, mai ales, publicul de rând este atât de obișnuit să i se aștearnă arta la picioare, încât e foarte greu să-l mai miri cu ceva.

Arta contemporană nu este totuși în pericol de a cădea pradă derizoriului. Din fericire, există în București oameni pasionați, dar nu numai pasionați, ci și pregătiți, fiind specialiști în domenii dintre cele mai diverse, care și-au propus să promovez arta și omul care a zămislit-o.

Ideea                                                                                                                                                                    
Conceptual Lab presupune nu doar cunoașterea artistului și a creațiilor lui, ci și posibilitatea de a-i cumpăra lucrările, cărțile, picturile, fotografiile, de a-i plăti spectacolele, proiecțiile de film, performance-urile, contribuind astfel la promovarea ideii că artistul nu trebuie să fie neapărat un cerșetor sau un sărac al societății, ci, dacă este bun, să câștige bani vânzând ceea ce produce: propria idee, pe care el însuși o materializează. Pentru asta, artistul are nevoie de un public ales pe sprânceană, capabil să-i înțeleagă, să-i aprecieze și să-i cumpere arta. Conceptual Lab este în căutarea unui astfel de public.

Conceptual Lab este cel mai nou proiect al Asociației Identitate Culturală Contemporană (AICC), fondată de Theo Nissim, un experimentat director IT din Silicon Valley. Din AICC fac parte profesori, cercetători științifici, doctori în istorie, muzicieni, programatori, dar nu numai. Asociația organizează și susține în spațiul public proiecte culturale care să provoace dezbateri despre rolul artei contemporane în cadrul societății și al diasporei românești.

Echipa                                                                
Bineînțeles că orice proiect are nevoie de o mână de oameni care să se înțeleagă dintr-o privire și, în același timp, să fie capabili de dispute interminabile, creatoare. Conceptual Lab este o aventură  frumoasă, o inițiativă necesară, iar echipa proiectului e formată din Miruna Vlada, scriitoare și facilitator cultural, cum e prezentată pe site-ul proiectului, Mădălina și Adrian Mihălțianu, aventurieri, Daniel Pavel, publicist-comentator din și pentru mediul de afaceri, board member al South African-Romanian Business Association.

De la inaugurare și până acum, Conceptul Lab a găzduit o sumedenie de evenimente: dezbateri, galerii de artă, expoziții cu vânzare, lecturi și lansări de carte. Demarat într-o seară de iarnă, pe 14 februarie 2015, Conceptual Lab este, la propriu, un spațiu de explorare a identității culturale românești, o intersecție de idei, un cadru ideal pentru dezbateri, în care atenția este canalizată pe aprecierea estetică a lucrărilor expuse sau prezentate chiar de creatorii lor.

 

Mijloace de transport:                                                                                                                                                
 -Metrou: stația Romană
-Adresa: Dionisie Lupu 56, ap. 13, et. 5, interfon 13

 

Ne bucurăm că articolul nostru v-a stârnit interesul. Ne-ar fi de mare folos dacă v-ați răpi încă 4 minute pentru completarea acestui chestionar.

Detalii
Venue name: Conceptual Lab
Adresa: Dionisie Lupu 56, București
Telefon
Website: http://www.mixofideas.ro/
Program

Merg În Conceptual Lab! Romania în imagini.

Repere Identitare. Discuții despre legătura dintre fotografie și identitate.Joi, 25 februarie 2016, de la ora 19.00, la Conceptual Lab va avea loc o nouă ediție din seria discuțiilor „Repere identitare”, de...

Joi 25 Feb 2016 - Joi 25 Feb 2016

Întâlnirile Culturale CALEIDO #4: între educație și cultură

Al patrulea episod al Întâlnirilor Culturale CALEIDO pune cultura față în față cu educația și îi aduce la Conceptual Lab pe Raluca Iacob...

Joi 14 Aprilie 2016 - Joi 14 Aprilie 2016

Conceptual Lab. Design local pe scena globală

Poate un brand local să cucerească piața internațională? Marți, 24 mai 2016, de la ora 19.00, la Conceptual Lab se va dezbate subiectul brandurilor locale românești pe piața internațională. Poate...

Marti 24 Mai 2016 - Marti 24 Mai 2016
Comentarii