X

Bogdan Botofei: „Fotografia îți trece prin sânge”

27 Feb 2017 | scris de Andrei Crăciun
  • Bogdan Botofei: „Fotografia îți trece prin sânge”
    Foto: Bogdan Botofei +40722533125
  • Bogdan Botofei: „Fotografia îți trece prin sânge”
    Foto: Bogdan Botofei +40722533125
  • Bogdan Botofei: „Fotografia îți trece prin sânge”
    Foto: Bogdan Botofei +40722533125
  • Bogdan Botofei: „Fotografia îți trece prin sânge”
    Foto: Bogdan Botofei +40722533125
  • Bogdan Botofei: „Fotografia îți trece prin sânge”
    Foto: Bogdan Botofei +40722533125
  • Bogdan Botofei: „Fotografia îți trece prin sânge”
    Foto: Bogdan Botofei +40722533125
  • Bogdan Botofei: „Fotografia îți trece prin sânge”
    Foto: Bogdan Botofei +40722533125

5,00 rating / 5 voturi
Review Merg.In

Merg.În organizează în perioada 16-19 martie, la Viscri, în inima Ardealului, un workshop de fotografie și explorare, cu maestrul fotograf Bogdan Botofei. În cazul în care nu știați care e treaba cu Botofei, iată.

Un articol de Andrei Crăciun

 

Cine ești dumneata, domnule Bogdan Botofei? De ce mă întâlnesc eu cu dumneata?
Un om sunt eu; și tu te întâlnești cu mine pentru că și dumneata ești un om.

Un fotograf, am văzut. De câți ani faci meseria asta?
Da, sunt fotograf de 9-10 ani.

Îți mai place, și după atâția ani, să faci fotografie? E pasiunea dumitale?
Da. Nu-mi place cum faci... tu ai venit pregătit cu întrebări. Nu trebuie să răspund ca la carte, nu?

Nu. Răspunsuri libere, inedite. Zi-mi de workshop-urile www.merg.in, te rog. Deci dumneata ești fotograf și înveți și pe alți oameni să facă fotografie. Cum și de ce?
E mult spus că înveți și pe alții să facă fotografie. Suntem acolo pentru a învăța unii de la ceilalți artă fotografică. Fiecare vine cu un bagaj de cunoștințe, cu o muzică care-i place, cu o cafea pe care a băut-o, cu un vin pe care-l bea, cu un film pe care l-a văzut sau cu un gen de filme pe care îl agreează, cu niște cărți pe care le-a citit, cu o idee despre fotografie – poate preconcepută sau nu...

Aveai și tu idei preconcepute despre fotografie?
Toți avem idei preconcepute, dar ne strângem la masa de lucru, punem gândurile și sentimentele noastre împreună și vedem ce putem face cu ce a adus fiecare. E adevărat că eu aduc mai mult...

...că ai mai multă experiență.
Nu, dar sunt și plătit pentru asta și oamenii se așteaptă să vin cu mai mult. Nu e vorba numai de experiență! Ce înseamnă experiență – cât ai ținut aparatul în mână?

Habar n-am.
Habar n-am nici eu.

NU DOAR FOTOGRAFIE. ISTORIE, POVEȘTI, OAMENI

Spune-mi, te rog, la workshopurile astea pe care le faci, cu platforma merg.în, cu „Walk&Shoot” sau cum e conceptul ăsta, ce e special la ele, față de alte workshop-uri?
Cumva am plecat de la ideea unor tururi fotografice ghidate, cu ghid care să ne povestească despre locurile alea mai mult decât poți vedea cu ochii. Dar în spatele fiecărui loc pe care îl vedem găsim istorie, găsim povești, găsim oameni, găsim și altceva frumos în afară de ceea ce se vede. Și asta te sensibilizează un pic mai tare, că știi de ce tragi, de ce apeși pe buton. Sau îi dă un alt sens. Sau dă un alt sens apăsării pe buton.

Câte tururi din astea au avut loc până acum?
Au fost trei în București, ăsta e primul care ne scoate din București.

Mergeți la Viscri.
Mergem la Viscri, da.

Tu ai mai fost acolo, e frumos, cum e?
Am mai fost la Viscri, atât ca turist, cât și ca organizator de workshopuri. E un loc frumos.

E ceva special cu locul ăsta?
Da, se păstrează tradiția. La un moment dat, acum 6-7 ani, în centrul localității era un panou mare pe care erau puse fotografii cu tema cum să-ți renovezi casa – cum e bine și cum nu e bine. Erau exemple din sat cu „așa da”, „așa nu”. Și mi s-a părut foarte mișto treaba aia, nu era impusă, dar părea de bun-simț; te arătau cu degetul oamenii dacă nu erai în rând cu lumea. Frumos; și lucrurile astea se simt...

O să intrați și prin case de oameni?
Sper că da.

Așa e planul?
Intrăm, cu siguranță, prin casele unor meșteri. Nu știu câte lucruri putem să divulgăm.

Și cum se procedează? Se stă peste noapte?
E mai mult decât ce facem în București, pentru că se unește echipa într-un anume fel. Știi că adormi și te trezești lângă oamenii ăia, te pui la masă cu ei...

S-a creat o comunitate la workshop-urile dumneavoastră? Sunt oameni care vin de mai multe ori?
La workshop-urile mele da, sunt oameni care au venit de multe ori.

Ați legat prieteșug?
Am legat, sigur! sunt unii care au venit la aproape toate workshop-urile mele; nu știu dacă au venit pentru workshop sau pentru mine. Îmi sunt prieteni dragi și nu mai scap de ei. Din fericire.

Și ai învățat asta – să împărtășești fotografia – singur? Adică n-ai o artă pedagogică la bază?
Nu, n-am.

Practicând?
La un moment dat, au început să vină oamenii să mă întrebe: „Dar tu cu ce obiective lucrezi, cu ce cameră tragi? Dar cum pui lumina aici? Dar ce peisaj e ăsta? Cum ai reușit să ajungi acolo? Cum editezi imaginea?”. Și, cumva la îndemnul lor, fiindcă au tot tras de mine, am zis să facem un workshop. Și așa a apărut primul workshop. Și l-am făcut ca și cum eu aș fi fost participant, nu organizator. L-am făcut ca pentru mine, urmărind ce mi-ar fi plăcut mie să învăț de la profesorii mei.

Ai avut și un profesor, un magistru?
Am avut; e vorba de Dinu Lazăr, n-am cum să nu-l amintesc, un om la care am ajuns cumva întâmplător, pentru că aveam nevoie – sau credeam că am nevoie – de o diplomă de fotograf. Dinu e un om în primul rând și apoi un fotograf care face fotografie de mai bine de 40 de ani, cu care m-am contrazis mult, dar cu care am ajuns să împărtășesc iubirea și bucuria pentru fotografie, pe care îl respect foarte tare și care mi-e un prieten foarte drag.

Acum dai și tu vreo diplomă, dai ceva la mână?
Nu. Diplomele ne ajută la ceva? Diplome dau cei care formează meseriași. Eu nu formez meseriași, îi ajut pe oameni să-și cultive o pasiune.

Dar dumneata din asta trăiești.
Nu doar din workshop-uri.

Nu; din fotografie. E o profesie, nu mai e doar un hobby la tine. Faptul că ești un profesionist în fotografie nu intră în conflict, uneori, cu fotografia ca hobby?
Nu, fotografia e aceeași și când lucrezi cu un client, și când lucrezi cu un participant care îți devine client. Cu bucurie declanșezi butonul! Apeși pe buton și într-o parte, și într-alta! E ca aerul pe care îl respiri. Nu vreau să dau niște termeni mari, să fac comparații din astea, metafore... Fotografia îți trece prin sânge. Te trezești cu ea, te culci cu ea. E ca scrisul pentru tine, probabil. E continuu. Ții camera în geantă tot timpul, că cine știe ce se ivește, chiar dacă o cari degeaba două săptămâni prin oraș și faci febră la umăr, ea e acolo, e cu tine.

Spune-mi, ai avut de mic pasiunea asta pentru fotografie?
Am avut pasiunea pentru imagine de mic; pictam în școala generală.

De unde ești tu de loc?
Din București.

Din Berceni?
Da, acolo am copilărit.

Te-am simțit că ești din Berceni.
De unde m-ai simțit?

Ai ceva din sud în tine!
Și tu ești tot de acolo?

Nu. Și în Berceni aveai unde să practici, erau cluburi din astea pentru copii?
Nu, hai să n-o luăm de atât de departe... Fotografia m-a căutat ea, n-am făcut niciodată ceva pentru bani, am făcut fiindcă așa am simțit. Nici n-aș vrea să aduc aminte de bani. Că, și în fotografie, sunt și nu sunt. E și greu, e și bine.

UN MOD DE A EXPRIMA CE SIMȚI

Sunt și scumpe apartele.
Sunt, dar nu contează. Fotografia e un mod de a exprima ce simți.

Ți-a adus bucurii în viață.
Dacă te ajută să exprimi ce simți, îți aduce și bucurii. Eu nu știu să fac altfel, să spun altfel ceea ce simt. După cum vezi, am emoții și când vorbesc.

Care este viziunea ta de artist?
Artist e mult spus. Cred că ți-am răspuns așa, printre rânduri. Fotografia e un mod de a exprima ce e înăuntrul tău.

Ceva fără de care nu poți trăi.
Păi, dacă vrei să exprimi ceva și asta e singura cale, dacă e ceva în tine care trebuie exprimat...

Ce fotograf admiri tu, la nivel internațional?
Fotograf? Hai să nu dăm nume! Sunt mulți și sunt puțini, în același timp... De la fiecare fotograf mare luăm câte ceva și, de preferat, nu luăm nimic. Vin și la mine elevii – prietenii, ca să nu le zic elevi – și mă întreabă: „Știți de ăsta?”. Și zic: „Hai să ne uităm la el!” – și e mișto, e frumos, vedem ceva acolo; dar poți cădea ușor în capcana de a copia...

Dacă ai idoli, vei încerca să îi imiți?
Da, se poate întâmpla... Așa că e mai bine să nu o facem. Și așa copiem, că deschidem internetul și vedem că facebook-ul e într-un anume fel, vedem google-ul – imităm niște lucruri, niște culori. Te văd pe dumneata cum ești îmbrăcat – imit, fără să-mi dau seama. Hai să caut în mine!

Tu simți că ți-ai găsit un stil sau o voce?
Nu, nu cred. De asta aș vrea să-și fi dat seama ceilalți. Eu editez și fotografiez cum simt.

Dar printre prietenii făcuți la workshopuri ai descoperit pe cineva realmente foarte talentat sau pe care să-l admiri?
Am descoperit că oamenii au crescut foarte mult și spun că nu datorită mie, ci lângă mine, prin pasiunea lor. Pentru că și-au dat seama că mai sunt și alți nebuni care au pasiunea asta și i-a încurajat, cumva, prezența mea sau a celorlalți din grup – să caute, să învețe, să experimenteze...

Dar sunt oameni cu alte meserii la bază?
Da, sunt și fotografi profesioniști, dar sunt și oameni care lucrează în companii multinaționale, sunt corporatiști care aveau nevoie de o pasiune ca să iasă de acolo – te îmbolnăvesc rutina și statul între patru pereți de sticlă. Și sunt oameni care au evadat în diverse zone – unii s-au dus la olărit, alții la karaoke, alții au venit spre fotografie.

Cam ce aparat mi-ar trebui ca să pornesc pe lungul drum al fotografiei?
Te invit să vii cu telefonul, atât.

Pentru început?
Poți să vii cu telefonul să faci poze demențiale! După aia o să te întrebi tu: dar fotografia asta, tehnic vorbind, voi cum ați realizat-o? Aș vrea s-o fac și eu! Și ai să-ți dai seama că-ți trebuie un aparat mai performant. După aia o să zici: la fotografia asta voi cum ați făcut? Și o să-ți trebuiască un trepied, ca să poți să stabilizezi pe ceva. Și pe-asta cum ați făcut-o? Îți mai trebuie un device. Și pe-asta cum ați făcut-o? Îți mai trebuie un obiectiv. Și așa poți ajunge la o investiție cât vrei tu de mare... Dar, la început, dacă ai telefonul, nu-ți trebuie alt aparat.

Tu câte camere foto ai?
Multe... cele mai uzuale sunt un DSLR de bază, și încă una pe film.

Faci și pe film?
Da.

Asta e interesant. Mai există posibilitatea asta?
Mai există și e una dintre cele mai faine provocări.

Dar de unde cumpărați filmele?
Din magazinele de profil, specializate. Încă se găsesc la vânzare și încă există producători chiar și de filme late de 120.

Dacă ai ratat una, la revedere!
E adevărat, nu mai faci 200 de poze, faci douășpe și le faci mai atent.

Mai zi-mi de Viscri. Te-ai întâlnit cu Prințul Charles, pe acolo, prin bătăturile oamenilor?
Hai, mă, ce-ai?

Erau rămășițe ale trecerii Prințului prin comună?
E pe buzele oamenilor.

Asta zic.
A venit și a făcut lucruri bune pentru localitate. Știi, pe buzele oamenilor, peste tot prin țară pe unde am umblat, există un străin care a venit în zona aia și a cumpărat o casă apoi le-a arătat cum să țină o gospodărie mai frumos decât o țineau ei. Și, cumva, i-a modelat pe oameni exemplul ăsta – nenea ăsta, francez, belgian, ce e el –, că ai noștri și-au dărâmat casa veche și au făcut una nouă, roz cu termopane albe, dar iată că apare un străin și le arată că se poate face și în casa veche, bătrânească, ceva frumos.

Ai umblat mult prin țară?
Da, da, foarte mult.

De obicei mergi singur, ești un lup singuratic?
De obicei merg când am proiecte. Uneori singur, alteori cu oameni din echipele de organizare. Cu workshop-urile merg în prospecții, văd condițiile de cazare, că degeaba ai unde să faci poze bune dacă n-ai unde să dormi. Merg înainte și le caut, le găsesc, văd cât de departe sunt locurile în care vrem să fotografiem, stabilim traseul; dacă ninge, trebuie să avem un traseu de rezervă; la fel dacă plouă, dacă rămânem în noroi...

FILOSOFIA: CEL MAI BINE E CÂND NU AI AȘTEPTĂRI .

Ce-ți dorești dumneata de la povestea asta cu fotografia? Unde vrei să te ducă ea?
Cred că cel mai mișto e când nu ai așteptări. Și te lași dus. Deci n-am așteptări de la ea; ea mă duce deja pe unde-mi place. E frumos. E frumoasă România, e frumoasă și lumea, dar eu încă prefer să mă urc în mașină o săptămână să călătoresc prin țară, decât să merg pe unde merge toată lumea.

Dar...
Dar e minunat. Senzația mea e că, pe măsură ce te îndepărtezi mai tare de București, oamenii sunt mai primitori și te invită mai repede în casele lor. Deci poate că e proporțional cu distanța față de București.

Pe tine aspectul dumitale de călugăr te-a ajutat în treaba asta?
Mi-ai mai pus cândva întrebarea asta.

Știu, de-aia ți-o și pun din nou.
Și ți-a plăcut răspunsul.

Deci dumneata arăți ca un călugăr, să precizăm pentru cititorii noștri.
Călugăr cu coc!

Un călugăr cu coc și părul alb – un Arsenie Boca al fotografiei, ca să zicem așa. Și umbli prin țară și te bagă babele în gospodărie. Și te omenesc și tu le pozezi. Sau cum?
Nu cred că e aspectul; cred că și vocea contează, cred că și atitudinea...

Să te vadă că ești om?
Absolut. Doar nu te duci să îți bagi picioarele în munca lor și în bătătura lor! Bați la poartă, întrebi frumos dacă te lasă să le faci o poză, și după aia intri în vorbă. Nici nu trebuie să-ți propui, să ai un plan. Oamenii simt omul...

Când e Viscri-ul?
16-19 martie.

Trei zile. Se anunță o vreme bună?
Ce înseamnă vreme bună?  Pentru un fotograf, vreme bună înseamnă să nu fie soare. Soarele te ține în casă. Dacă e soare afară – vara, cel puțin –, de la 10:00 până la 16:00 stai în casă, nu faci nimic. E mult prea puternic soarele și n-ai ce să faci. Peisajele se fac la răsărit sau la apus, portretele se fac la umbră...

Regulile de bază ale fotografiei.
Nu-s de bază; sunt de bun-simț. Poți să faci portret și la ora 13:00; dar o să fie urâțel.

Vremea bună la om e, de fapt, vreme rea pentru fotografi.
Bineînțeles. E mai frumos când e ceață, când plouă, când ninge...

CE A ÎNVĂȚAT BOGDAN BOTOFEI DE LA COPIII DIN JILAVA

Tu, dacă vezi zece fotografii, îți dai seama care au fost făcute de un om cu talent, nu?
Da, sigur că da. Tu, dacă vezi zece scrieri, nu îți dai seama? Sunt niște reguli de compoziție, sunt niște reguli de tehnică, de editare pe care trebuie să le respecți, dar ăsta e meșteșugul. Poți să fii extrem de talentat și să transmiți și fără să știi, tehnic, fotografie. Uite, am făcut cu niște copii de la Jilava un atelier – nu știu dacă ți-am povestit sau dacă știi –, acum nici nu mai știu câți ani.... La îndemnul parohului de acolo din localitate, care mi-a zis că ține ateliere de pictură, de sculptură, îi învață să cânte colinde... Și m-a întrebat dacă aș putea să țin și eu un atelier de fotografie. Apropo de învățat, că mă întrebai cât îi învăț eu pe oameni, eu am învățat mai mult de la copiii ăia decât i-am învățat eu pe ei. Și fiecare avea lumea lui și vedea, la început, fotografia exact cum ziceai tu: apeși pe un buton și aia e. Și după aia am început să învățăm tehnică, așa, ușor-ușor, să înțelegem o regulă de compoziție, un timp de expunere, ce se întâmplă cu fotografia dacă expun mai mult sau mai puțin, dacă schimb diafragma... dar treptat, nu toate deodată, că erau niște copii, totuși, între 10 și 18 ani. Și, treptat-treptat, într-o zi a venit o fată la mine și m-a întrebat: „Păi dacă toate lucrurile astea ar trebui să le știe un fotograf, el când mai are timp să vadă ce-i acolo, să simtă ce-i acolo?”. I se părea foarte tehnic totul. Da, e multă tehnică în fotografie, și după ce le stăpânești pe toate... Și dacă le stăpânești pe astea toate, ajungi să transmiți o emoție. Sunt oameni care nu știu tehnică, nu știu compoziție, și totuși reușesc să transmită emoții, pe ei cum îi explici?

Talent.
De exemplu, o fetiță din Jilava. Eu le propuneam diverse teme; o dată pe săptămână era atelierul și ne făceam temele împreună. Știam că vin cam 10-12 copii și le pregăteam 10-12 idei. Apoi a venit iarna, prima zăpadă, și aveam vreo 6-7 idei de a fotografia în zăpadă, dar am zis: hai să mai caut pe net, că e cea mai rapidă soluție. Am căutat pe net fotografii în zăpadă și, printre altele, era o fată care ținea zăpadă în palme și sufla spre cameră.

Am reținut ideea și când am ajuns la școală; copiii erau deja în bănci. Le-am zis „Astăzi ieșim afară, facem poze în zăpadă!”. Nici nu le-am zis bine, că jumate erau afară – îmbrăcați sau cu geaca după ei – „Ieșim afară!”, bucurie mare. Și cea mai mică fetiță vine și îmi zice: „Eu, eu, eu știu ce fac!”. „Ce faci?”. „Păi o iau pe colega mea și o pun să țină zăpadă în mână și să sufle spre aparat!”. Eu, ca fotograf profesionist, a trebuit să caut ca să găsesc soluția; sau poate aș fi stat trei ore în zăpadă ca să ajung la ideea aia. Și ei i-a venit așa, nativ. O fetiță care poate n-avea nici internet acasă, nici televizor; de unde, cum? Înveți și de la copii – că lucrurile simple îți aduc, până la urmă, bucurie.

EXCLUS DUMNEZEU AL FOTOGRAFIEI

Un îndemn pentru oamenii care încă nu s-au înscris la cursul ăsta și ar vrea, totuși, să.
La atelier...

La workshop, cum vrei să-i zicem. Pentru cei care ar vrea, dar îi reține, totuși, ceva. Cred că mulți oameni ar vrea, dar n-au făcut pasul decisiv. Ce le transmitem noi acestor cetățeni?
Nu pot să le garantez nimic. Să vină. Să nu vină cu așteptări. O să descopere niște lucruri faine, o să rămână cu un gust bun, plăcut.

Ai avut și participanți recalcitranți, care te-au bătut, te-au înjurat după workshop?
Nu, nu, nu. E o bucurie enormă după workshopuri. După o zi de lucru și de distracție, ne întâlnim seara și discutăm despre pozele alea. Și acolo ne apropiem unii de ceilalți, să înțelegem... Degeaba îmi spui tu că ești Andrei Crăciun și ești scriitor; până nu văd două proze de-ale tale, n-o să înțeleg ce fel de scriitor ești.

Și fotografii rezistă la critică? Adică, dacă tu le dai sugestii: „Bă, uite așa, așa...”?
Critica asta nu e... Critica asta nu vine ca din partea unui Dumnezeu în ale fotografiei; vine prietenește.

Amical, așa.
Critica mea e: „Asta e părerea mea, așa m-ar fi bucurat pe mine s-o fac”. Și, mai mult decât atât, au și ei păreri. Poate mie nu-mi place o fotografie, n-aș fi făcut-o sau n-aș fi selectat-o, dar pot să înțeleg de ce participanții au făcut-o. De asta discutăm.

 


Concluzii.
Invit încă o dată la workshopuri pe oricine e pasionat de fotografie sau pur și simplu curios! Invit să trăiască o experiență diferită față în față cu fotografia și cu explorarea locurilor, a tradițiilor și a oamenilor din România! O să fie bine!

Mai multe detalii despre workshop-ul la Viscri, aici.

 

Comentarii